De Crăciun, poliţiştii şi jandarmii sunt în stradă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De Crăciun, poliţiştii şi jandarmii sunt în stradă

• oamenii legii vor avea grijă să prevină orice incident neplăcut şi să le asigure brăilenilor sărbători în linişte

 

În perioada Crăciunului, poliţiştii şi jandarmii au grijă ca oamenii să petreacă în linişte şi siguranţă. Peste 150 de poliţişti brăileni vor fi la datorie, suplimentar faţă de dispozitivul curent. Şi jandarmii au suplimentat efectivele de ordine publică, în locurile aglomerate, respectiv lăcaşe de cult, gări şi autogări.

Cei peste 150 de poliţişti brăileni care vor acţiona în stradă au ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor. Ei vor interveni rapid atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul poliţiştilor care acţionează în această perioadă, peste 110 sunt de la structurile de ordine publică, circa 10 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. De asemenea, 60 de patrule auto de siguranţă publică vor acţiona, zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Şi pe şosele este “avalanşă” de poliţişti. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative şi asigurarea fluenţei traficului rutier, poliţiştii brăileni vor folosi 66 de autospeciale, dintre care 8 dotate cu aparate de monitorizare a traficului şi înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor. Poliţiştii de la transporturi vor patrula, zilnic, pe 15 trenuri de călători, precum şi în patru staţii şi triaje de cale ferată. De asemenea, vor fi prezenţi în zona portuară Brăila.

Numai în cursul zilei de 22 decembrie, poliţiştii brăileni, împreună cu jandarmi, au acţionat pe raza municipiului, au verificat 107 unităţi de alimentaţie publică, au legitimat 280 de persoane, 172 fiind controlate corporal sumar şi 28 conduse la sediul Poliţiei. În plus, s-au oprit în trafic 145 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 28 de conducători auto. S-au dat 80 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 23.000 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro