Mergi la conţinutul principal

De ce vrea PNL referendum pentru demiterea lui Dragomir şi dizolvarea CLM

• preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a anunţat într-o conferinţă de presă că acesta este unicul demers legal care a rămas la îndemâna liberalilor pentru a elimina taxa pe apa de ploaie în oraşul nostru • acesta a subliniat că după ce toate variantele administrative încercate de PNL au picat, singura soluţie legală rămâne organizarea unui referendum la iniţiativa cetăţenilor • Dănăilă a punctat că un asemenea demers venit din partea oamenilor nu poate implica, potrivit legii, decât demiterea primarului şi dizolvarea Consiliului Local • una din posibilităţi era ca la solicitarea a o treime dintre consilierii municipali, primarul să declanşese un referendum doar pentru eliminarea taxei pe apa de ploaie • deşi au solicitat susţinerea din partea fiecărui consilier, liberalii nu au reuşit să adune o treime alături de ei • pentru a afla opinia brăilenilor cu privire la acest referendum, liberalii au punctat că vor începe campania de strângere de semnături de la 1 iunie

 

Războiul PNL vs PSD pe tema eliminării taxei pe apa de ploaie ia proporţii. Liberalii brăileni, în frunte cu liderul Alexandru Dănăilă, au anunţat că de la 1 iunie vor începe o campanie de strângere de semnături pentru declanşarea unui referendum, însă nu pentru eliminarea tarifului la apa pluvială din facturi, aşa cum au dorit iniţial, ci pentru demiterea primarului Marian Dragomir şi dizolvarea actualului CLM. Motivul, este faptul că în ciuda tuturor demersurilor pe care le-au întreprins până în prezent pe cale administrativă, eliminarea taxei a fost refuzată în mod constant de către liderii administraţiei brăilene şi de majoritatea PSD din Consilii. Dănăilă a prezentat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de consilierul municipal Adrian Tabarac, un sumar al acţiunilor întreprinse de liberali pe această temă, începând din toamna anului trecut, când au constatat facturi “umflate” la apa de ploaie deşi fuseseră luni de zile cu secetă, şi până în prezent. Liberalii au explicat concret de ce altă cale legală pentru rezolvarea problemei taxei pe apa de ploaie nu mai există.

“I-am solicitat atunci primarului Dragomir să elimine această taxă, pe care noi o considerăm abuzivă şi am demarat şi o campanie de strângere de semnături prin care să îi demonstrăm primarului că cetăţenii asta solicită: eliminarea taxei pe apa de ploaie! Imediat ce am demarat campania, au apărut o sumedenie de cazuri concrete, care au demonstrat abuzurile CUP «Dunărea» - taxa pe apa de ploaie era calculată pe suprafeţe diferite faţă de cele prevăzute în contractele încheiate între furnizorul de utilităţi şi consumatori, coeficientul aplicat la calculul taxei, care trebuia să ţină cont de cantitatea de ploaie căzută în luna anterioară, comunicat oficial de la INMH, era pus fără fundament, după cum doreau funcţionarii de la Compania condusă de Silviu Mangiurea. Cazul brăileanului Mihail Stafidă, pe care l-am popularizat, a demonstrat în instanţă că cei de la CUP «Dunărea» au calculat taxa pe apa de ploaie după bunul plac şi nu au ţinut cont de valorile reale de apă de ploaie căzută, remise de meteorologi. Cazul Stafidă i-a pus şi pe alţii pe gânduri şi, îndrumaţi şi de noi, oamenii au solicitat CUP Dunărea să le explice cum le-a fost calculată taxa, în intervalul 2014 - 2017, interval în care instanţa a constatat eroarea şi a dispus restituirea sumelor pentru Mihail Stafidă”, a declarat Dănăilă.

Totodată, liberalul a subliniat că în urma demersului lor s-a ajuns la o scădere a tarifului pentru apa de ploaie, dar nu la eliminarea acesteia, astfel că au continuat “lupta” la nivel administrativ.

După trei încercări eşuate de a-l mandata pe primarul municipiului să ceară eliminarea tarifului din facturile brăilenilor în ADI Dunărea, dar şi respingerea proiectului la nivelul CJ Brăila, asta în condiţiile în care adunaseră 15.000 de semnături de la cetăţeni pentru acest deziderat, Dănăilă a afirmat că nu le-a mai rămas altă soluţie decât referendumul.

 

Strângerea de semnături începe oficial de la 1 iunie

Liderul liberal a mai subliniat că potrivit Legii referendumului, declanşarea unei astfel de proceduri pe probleme ce ţin de comunitate o poate face doar primarul, care are ocazia de a decide să iniţieze acest demers la iniţiativa sa sau la solicitarea unei treimi dintre consilierii locali. Cetăţenii, în urma unui demers de strângere de semnături, pot solicita prefectului organizarea unui referendum, însă doar pentru demiterea primarului şi/sau dizolvarea consiliului local.

“Am făcut următorul pas şi am trimis o scrisoare tuturor consilierilor locali în care am încercat să aflăm opinia lor despre eliminarea taxei şi dacă susţin demersul nostru. Evident, nu am primit niciun răspuns, excepţie a făcut doar consilierul municipal PND Bogdan Botea, care spune că, deşi în principiu susţine acest demers, nu va vota în Consiliul Local alături de noi. Am realizat că nu avem treimea necesară în consiliul local pentru a-l determina pe Marian Dragomir să organizeze referendum în municipiu pe problema taxei pe apa de ploaie, aşa că am trecut la următorul pas, ultimul pentru a rezolva această problemă, în spatele căruia stau 15.000 de locuitori ai oraşului: strângerea de semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului şi dizolvare a consiliului local. Nu ne-am fi dorit o măsură atât de dură, dar este singura şansă ca problema taxei pe apa de ploaie să fie rezolvată. Marian Dragomir s-a opus oricărui demers care i-a fost solicitat, cu el nu s-a putut negocia nimic, nu am putut promova nimic în actualul CLM. A ignorat toate demersurile noastre”, a mai adăugat Dănăilă.

Potrivit acestuia, liberalii au nevoie de 47.000 de semnături de la cetăţeni pentru a solicita declanşarea referendumului de către prefect. PNL-istul a precizat că de la 1 iunie mai multe echipe vor merge pe cât mai multe străzi din oraş, vor distribui pliante şi vor solicita semnăturile brăilenilor.

 

Liberalii insistă pe ideea că există cadru legal pentru eliminarea taxei

Mergând pe aceeaşi linie, membrii PNL Brăila au subliniat că în ciuda tuturor acuzaţiilor PSD-iştilor că demersul lor ar fi ilegal, nu sunt de acord indicând Ordinul 65/2007 al ANRSC, privind metodologia de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare, unde se specifică faptul că CLM poate stabili să elimine o taxă, dacă nu produce prejudicii operatorului (CUP Dunărea, în cazul de faţă). Primarul Marian Dragomir a afirmat că acel ordin a fost modificat între-timp, însă liberalii nu sunt de acord cu varianta acestuia.

“Deşi i-am prezentat ordinul 65/2007 al ANRSC primarului, prin care se poate elimina apa de ploaie din facturile brăilenilor, printr-o hotărâre de Consiliu, el a spus că acel ordin nu mai este valabil şi că a fost abrogat. Dar la următoarea şedinţă de CLM când consilierii noştri i-au adus extrasul din Monitorul Oficial ca să vadă că actul e valabil a spus: «dacă nici voi nu aţi foarte hotărâţi, a rămas aşa». Este trecut în procesul verbal. Am ajuns la finalul posibilităţilor administrative de a rezolva problema şi nu avem decât o singură soluţie: referendumul. Oficial, începând cu data de 1 iunie demarăm această campanie. Am distribuit materiale de informare a cetăţenilor cu privire la demersul nostru. Deja au venit oameni la sediul partidului să semneze pentru organizarea referendumului. După ce vom strânge toate semnăturile le vom depune la prefect. Aşteptăm să vedem şi ce va face acesta, pentru că are posibilitatea să organizeze sau nu referendumul. Depinde de decizia lui. Aşa scrie în lege. Dar nu cred că după ce vom încheia strângerea de semnături îşi va permite cineva să le ignore”, a mai adăugat Dănăilă.

La rândul său, consilierul municipal PNL Adrian Tabarac a afirmat că la Drobeta-Turnu Severin autorităţile locale au eliminat taxa pe apa de ploaie, operatorul de apă a acţionat în instanţă municipalitatea, însă judecătorii au dat dreptate Consiliului.

Liberalii au mai adăugat că Primăria plăteşte peste 1 milion euro pentru apa de ploaie în fiecare an, astfel că au solicitat să li se comunice suprafaţa domeniului public conectat la canalizare, pentru care se plăteşte această taxă şi nu au primit niciun răspuns concludent. Mai mult, au punctat şi că au primit o sesizare de la un brăilean care ar fi ridicat problema şi în audienţe la primar şi preşedintele de CJ Brăila, şI anume că ar exista aproape 3.000 de abonaţi pe mai multe străzi din municipiu care nu ar plăti apa de ploaie. Asta pentru că au fost racordaţi la canalizare printr-un proiect european, unde a fost prevăzut ca în canalizări să ajungă doar apă menajeră nu şi pluvială. Liberalii afirmat că au primit confirmări despre acest subiect şi de la CUP Dunărea şi de la ADI Dunărea Brăila care au întreprins demersuri pentru a încerca să modifice clauza şi cetăţenii în cauză să plătească la fel ca majoritatea. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro