De ce vorbesc oamenii în somn | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De ce vorbesc oamenii în somn

Conform statisticilor, aproximativ 60% din populaţie vorbeşte în somn cel puţin o dată în viaţă şi aproximativ 70% dintre oameni tresar în timp ce dorm. De ce apar aceste reacţii ale organismului şi care sunt soluţiile?

Sunt persoane care vorbesc zi și... noapte. Vorbitul în somn este un fenomen des întâlnit, dar în cele mai multe situaţii, nu reprezintă o problemă medicală.

Vorbitul în somn este declanşat de fapt de inexistenţa acelei bariere între conştient şi subconştient. De exemplu, copiii pot să vorbească frecvent în somn. Refulează în timpul somnului -- încep să vorbească ceea ce nu au reuşit să exprime în starea de conştienţă”, explică dr. Veronica Șurlea, medic pneumolog cu competență în somnologie.

„De obicei sunt silabe. Foarte rar sunt cuvinte întregi sau fraze. Și atunci uneori ni se pare că poate ne-a strigat copilul sau poate a spus ceva”, spune Mona Ciurezu, consultant specialist în somnul copilului.

La adulţi, de vină poate fi stresul, oboseala sau consumul de alcool şi cafea înainte de somn.

Dacă fenomenul apare rar, nu ar trebui să îngrijoreze.

„El poate să se asocieze uneori cu alte tulburări de somn şi atunci cumva ar trebui să vedem dacă ăsta este cazul”, precizează Mona Ciurezu.

Somnul mai poate fi perturbat prin probleme respiratorii: apnee, frecventă şi care e diagnosticată de medicul penumolog, apneea de tip central care poate să indice prezenţa unei patologii la nivel central, sindromul de apnee de tip mixt. De asemenea, mai intră şi tulburările respiratorii, care ţin mai mult de tipul de rspiraţie pe care îl putem avea în timpul somnului”, explică dr. Veronica Șurlea.

În momentul în care vorbitul în somn apare în fiecare noapte, partenerul este deranjat sau calitatea somnului scade, este important să consultăm un specialist: un psiholog, dacă în cursul ultimelor luni au avut loc evenimente traumatizante sau chiar un psihiatru în cazurile în care din punct de vedere psihologic nu este găsită o rezolvare”, recomandă psihoterapeutul Monica Burcea.

Ce ascund spasmele musculare în somn

Tresăritul în somn este o altă problemă des întâlnită. Unii oameni resimt acest fenomen ca pe o senzație de cădere în gol și, implicit, ca pe un coşmar.

„Este un spasm muscular care se produce la nivelul membrelor, de obicei în prima parte a somnului, deci pre rem, înainte de a intra în somn profund”, arată Monica Burcea.

Pot să ţină de vise, de coşmaruri, de trăiri terifiante. Astfel de episoade se pot urmări la persoane care urmăresc de exemplu un film de acţiune, stil horror, sau suspans sau cu foartă multă acţiune şi atunci tot ceea ce au viziomat în cursul serii se răsfrânge în timpul somnului. Poate fi o continuare a acţiunii unui film horror”, spune dr. Veronica Șurlea.

La copii, studiile spun că 11,9% dintre ei pot avea la un moment dat în viaţă astfel de spasme. Până la vârsta de şase luni, fenomenul este normal.

După 6 luni trebuie să verificăm. Ele pot să apară din lipsă de electroliţi, o cauză simplă, gen lipseşte calciul, lipseşte magneziul şi trebuie să vedem cât de des se întâmplă, în ce contexte, dacă e asociat cu altceva sau pot să mai apară, de exemplu, acele spasme hipnice sau miclonice”, spune Mona Ciurezu.

Dacă episoadele se repetă, este recomandat să consultaţi un medic neurolog. Acestea pot fi si simptomele unor afecţiuni mai grave, cum ar fi epilepsia.

Sursa: Digi24.ro

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro