Asta, evident, până o să simt că acei oameni au strâmbat cuiul, că şi-au făcut propria agendă, că vor să îşi procure funcţii şi bani pe cârca iniţiativei CLC.
Deocamdată, însă, eu unul îi susţin pe cei din CLC. Şi ştiţi ceva? Nu m-am văzut în viaţa mea faţă în faţă nici cu Lucian Căprariu, nici cu Marian Ion. De altfel, nici nu ar avea importanţă dacă ne-am cunoaşte sau nu. Pe mine mă interesează demersul lor, nu ei ca persoane. Îi consider pe ambii băieţi de ispravă, până la proba contrarie, desigur.
De ce cred că trebuie susţinut Consiliul Local Civic? Pentru că este o iniţiativă pornită din dorinţa unor oameni care se adună fără să fie plătiţi pentru acest lucru, care se străduiesc să identifice problemele comunităţii şi să propună soluţii pentru remedierea acestora. Repet, aceşti oameni nu sunt plătiţi pentru a face acest lucru. A, că, fiind oameni, au şi ei interese, că poate îşi doresc una-alta, asta mai puţin mă interesează, cel puţin la acest moment. Eu cred că este mare lucru că nişte oameni (deocamdată au ieşit în faţă doar Căprariu şi Ion) stau pe timpul lor ca să discute cu brăilenii, să le inventarieze necazurile şi să le prezinte mai departe, în adevăratul Consiliu Local (municipal) al Brăilei, care nu este altceva decât o cloacă de fripturişti, de indivizi puşi de partide pe listă, de ridicători de mâini fără coloană vertebrală, ghidaţi doar de foamea care îi chinuie de când s-au născut. Să arunci cu piatra în nişte oameni care fac probono ceea ce ar trebui să facă adevăraţii consilieri locali municipali, mi se pare un gest absolut deplasat. Câţi consilieri locali municipali aţi văzut, în ultimii 26 de ani, să vină prin cartiere, să se găsească cu oamenii? Uite că ăştia din CLC Brăila fac acest lucru. Ce este rău în faptul că nişte cetăţeni vor să scoată la iveală problemele adevărate ale brăilenilor, să le impună pe agenda publică, pentru a-i determina apoi pe conducătorii Brăilei să ia măsuri şi să le remedieze? Este o iniţiativă civică, la urma-urmei, neremunerată din bani publici. Eu mi-aş dori să existe cât mai multe astfel de iniţiative civice, să aud că tot mai mulţi brăileni se adună şi pun presiune pe autorităţile locale pentru a le îndrepta problemele cu care ei se confruntă zi de zi. Dar, asta e: mulţi au înţeles că doar indignarea pe Facebook şi semnatul de peţiţii online le vor schimba viaţa în bine, ei stând bine mersi în faţa laptopului.