Sunt discrete, muncitoare, blânde şi nu pleacă aproape niciodată la ele acasă. În plus, vorbesc cursiv limba engleză. Este vorba despre bonele filipineze, iubite de copii şi preferate de părinţi.
Joy a ajuns în România din întâmplare, în 2008. Aplicase pentru un job de bucătar în Moscova, dar agenţia i-a găsit un post de bonă în Bucureşti. L-a acceptat fără să stea pe gânduri şi a rămas în familia care a angajat-o timp de opt ani.
„Din prima zi în care a venit, s-a purtat ca şi cum este un membru al familiei, pur şi simplu. Chiar aşa a fost.Toată ziua face ceva nou, îi citeşte cărţi. Ce mai este foarte interesant este că, atunci când pleacă în weekend afară, tot timpul se întoarce cu câte o carte sau cu câte o chestie foarte interesantă pentru ei, pentru săptămâna viitoare să îi înveţe ”, spune Natalia Balaban, mamă.
La fel ca Joy, sute de filipineze lucrează în sistem au pair în România, adică locuiesc împreună cu angajatorii. La începutul anilor 2000, bonele filipineze erau o modă, o prezenţă exotică prin parcuri sau la locurile de joacă. La serviciile lor, apelau doar vedetele sau familiile cu mulţi bani. Astăzi, moda s-a transformat într-o necesitate pentru părinţii foarte ocupaţi şi fară un program fix.
„Avantajul, în primul rând, este că ea este în ţară la o familie unde toată responsabilitatea ei şi toată munca ei înseamnă de dimineaţă până seara cu copiii şi cu familia respectivă. Aşa, dacă ar fi avut o familie aici, trebuia să îşi împartă timpul cumva, în weekenduri, sau de sărbători, în anumite situaţii. Este comod. Mă ajută şi prin casă, dacă este nevoie. Încerc să nu amestec foarte mult atribuţiile, dar ea se simte câteodată dornică să mai facă ceva în plus în afară de stat cu copilul şi atunci schimbăm un pic rolurile. Stau eu copilul şi ea face curat sau mâncare, ea mai găteşte mâncare filipineză”, spune Natalia Balaban, mamă.
„De exemplu, ieri am gătit nişte paste de orez şi friptură de vită. Îmi place să gătesc şi orez, de toate. Şi lor le place ce gătesc”, spune Joy, bona filipineză.
Înainte de a fi angajate, bonele din Filipine susţin interviuri online atât cu agenţia de recrutare, cât şi cu părinţii. După ce a găsit persoana potrvită, familia aşteaptă în jur de patru luni până când o va cunoaşte personal. Iar costurile aducerii în ţară a bonei sunt acoperite de părinţii.
„Între 3500 şi 4000 de euro şi includ procesarea actelor în vederea obţinerii vizei de muncă, biletul de avion, analizele medicale şi comisionul agenţiei”, declară Magda Peisakh, manager agenţie de recrutare personal asiatic.
La acestea, se adaugă un salariu lunar de 450 de dolari pe lună. În plus, familia trebuie să îi pună bonei la dispoziţie o cameră în care să locuiască.
„Eu cred că cea mai bună investiţie a fost această bonă, în sensul în care şi eu am putut să îmi organizez timpul şi lucrurile cum am dorit eu, fiind sigură că copiii mei sunt în siguranţă acasă. Asta contează foarte mult”, adaugă Natalia Balaban, mamă.
În decizia finală, cel mai greu cântăreşte experienţa pe care bona o are cu cei mici şi nivelul la care vorbeşte limba engleză.
„Ne jucăm şi citim cărţi. Câteodată, cântăm odată cu televizorul, unde avem programe educaţionale. Şi, apoi, continui să vorbesc cu ei, vorbesc cu ei în fiecare zi. Îl învăţ alfabetul. De exemplu, să recunoscă literele şi e foarte important să îi arăt cum se pronunţă”, spune Joy, bona.
„Copiii de mici învaţă practic primele cuvinte în limba engleză şi nu mai este necesar să mai duci copilul la o şcoală sau grădiniţă în limba engleză pentru că ei vorbesc acasă suficient de mult”, spune Natalia Balaban, mamă.
Expunerea unui copil la o altă limbă, pe lângă cea maternă, încă din primii ani de viaţă, este benefică, spun psihologii.
„În măsura în care există interacţiune pe această limbă, pentru a putea fi învăţată şi a putea fi exersată ulterior. Studii recente din domeniul psihologiei spun că nu există un risc de confuzie dacă se vorbeşte copilului în două limbi de la bun început şi nici întârzieri în limbaj”, spune Oana Calnegru, psiholog.
Limba engleză nu e singurul test pe care îl trec cu brio bonele filipineze. Părinţii români le preferă şi pentru că sunt răbdătoare şi blânde.
„Felul în care bona, în cazul acesta filipineză, se comportă, reacţionează, vorbeşte reprezintă un model pentru copil, iar copilul aflat în plin proces de dezvoltare şi de învăţare va prelua acest model. De aceea este important atunci când alegem această persoană importantă, semnificativă, care îşi petrece mult timp cu copilul nostru, să aibă cunoştinţele necesare de cum să răspundă în mod adecvat indiciilor şi nevoilor copilului. Astea ar fi aspecte mult mai importante de luat în calcul decât faptul că aparţine unei culturi sau alteia”, spune Oana Calnegru, psiholog.
Numărul bonelor din Filipine care lucrează În România creşte de la an la an. Iar acest lucru se datorează nu doar părinţilor.
„Noi, ca firmă intermediară între bone şi părinţi, ne bucurăm foarte mult atunci când avem un feedback pozitiv din partea bonelor în ceea ce priveşte atitudinea angajatorului, felul în care sunt tratate, raportând la experienţele lor în ţările arabe, unde angajatorii sunt mult mai stricţi şi restrictivi, îngrădindu-le libertatea”, spune Magda Peisakh, manager agenţie de recrutare personal asiatic.
„Nu e vorba de banii pe care îi poţi câştiga sau de lucruri materiale. Pentru mine, e foarte important caracterul şi, în special, tratamentul de care am parte”, spune Joy, bona.
