Ieri, parlamentarii de toate culorile au votat cu amindoua miinile marirea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Nu va inchipuiti ca au facut-o din buna credinta, ci pur si simplu pentru ca asa se intimpla la fiecare patru ani, cind vine vremea pomenilor electorale. In zadar, cu o zi inainte de votul final, membrii Guvernului au incercat sa atraga atentia ca nu sint fonduri pentru aceste mariri, ca o asemenea presiune pe buget ar avea efecte negative asupra stabilitatii financiare a tarii, parlamentarii au votat, iar lucrul facut ramine bun facut. OK, s-au marit salariile, bucurie mare. Dar care vor fi consecintele? Din punct de vedere economic, probabil un dezastru, pentru ca aceasta marire a salariilor profesorilor inseamna un efort de un miliard de euro, adica 1% din PIB. Si, sa nu uitam ca s-au marit si pensiile, se vor acorda ajutoare de caldura, subventii la agricultura, pe la politisti mai ajunge cite ceva, iar farmaciile nu mai au plafoane, adica medicamente fara numar. Ca sa nu mai spunem de presiunea pe care o exercita acum ceilalti bugetari, ceea ce va amplifica problemele. Fiti fara grija, in 2009 vom plati din greu pomenile de acum.
Revenind, insa, la subiect, ceea ce mi se pare mai grav este faptul ca aceasta crestere va fi pentru toate cadrele didactice, "fara discriminare". Iar eu, una, sincer, nu sint de acord sa creasca salariul profesorului care in urma cu citeva luni a batut atit de rau un elev incit l-a umplut de singe, nu sint de acord sa creasca salariul celor care fac presiuni prin note asupra elevilor, sa mearga la ei la pregatire. Nu poate nimeni sa ma convinga de bunul mers al lucrurilor in sistemul de invatamint brailean, chiar daca liderul SIB, Valeriu Partene, pentru a justifica oarecum solicitarea sindicatelor, a spus in Colegiul prefectural ca totul este foarte bine la Braila, atita timp cit rezultatele la examenele nationale sint dezastruoase, iar la olimpiade am ajuns tot undeva la coada clasamentului.
Nici un manager din sistemul privat nu ar mari vreodata in acest fel salariile tuturor angajatilor sai. Pentru ca altfel nu ar stimula pe cei care muncesc mai mult. Dar sindicatele, se pare, sint interesate de plata profesorilor dupa calitatea muncii depuse numai prin vorbe, concret nu au facut niciodata nimic in acest sens. Si atunci de ce sa mai faca cineva ceva, de ce sa mai miste vreun deget, daca oricum salariile sint aceleasi pentru toti?
Sindicatele din invatamint sint responsabile, cred eu, in buna parte pentru situatia actuala a sistemului, pentru rezultatele slabe, pentru programele supraincarcate, pentru nici un fel de ierarhizare financiara a cadrelor didactice in functie de munca prestata. Salariile de merit? Stim cum se dau, fie prin rotatie, fie pe ochi frumosi, fie celor mai tari in clanta. Si s-a ajuns aici pentru ca la negocieri, sindicalistii nu s-au gindit niciodata la sistem sau la copii, ci numai la profesori, ca un tot unitar. De exemplu, cind s-a discutat de micsorarea numarului de discipline, au refuzat. Au spus: "Nu se poate, ar trebui sa dam oameni afara". Mai bine lasa, sa se chinuie in van copiii sa invete lucruri care oricum nu le vor trebui vreodata. Cind este vorba de aerisirea programelor, iar probleme: catedre incomplete. Ca sa nu mai spunem ce viata au liceenii care dau peste un profesor cu orgoliu, pe care nu-l intereseaza ca profilul studiat de elev nu are legatura cu disciplina sa. Ce conteaza ca elevul studiaza arta, de exemplu, fara integrale si radicali, fara ecuatii chimice sau formule fizice viata e in zadar, crede "orgoliosul". Iar copiii trag din rasputeri si nu ramin decit cu frustrari si lehamite de scoala. Este nedrept! Dar ce e drept in tara asta? Poate ar trebui ascultati primarii atunci cind spun ca, daca profesorii vor salarii mai mari, sa se implice si in activitatile extrascolare, in viata comunitatii, sa se vada ca le pasa! Pentru asta ar trebui sa se zbata sindicatele, nu pentru cresteri masive, generalizate, care nu fac bine nimanui, pentru ca incurajeaza nepasarea. De aceea consider ca, de fapt, prin aceasta crestere, toata munca profesorilor onesti, dedicati meseriei, a fost aruncata in derizoriu. In fond, daca tot se da la toata lumea, in mod egal, de ce sa se mai zbata?
Revenind, insa, la subiect, ceea ce mi se pare mai grav este faptul ca aceasta crestere va fi pentru toate cadrele didactice, "fara discriminare". Iar eu, una, sincer, nu sint de acord sa creasca salariul profesorului care in urma cu citeva luni a batut atit de rau un elev incit l-a umplut de singe, nu sint de acord sa creasca salariul celor care fac presiuni prin note asupra elevilor, sa mearga la ei la pregatire. Nu poate nimeni sa ma convinga de bunul mers al lucrurilor in sistemul de invatamint brailean, chiar daca liderul SIB, Valeriu Partene, pentru a justifica oarecum solicitarea sindicatelor, a spus in Colegiul prefectural ca totul este foarte bine la Braila, atita timp cit rezultatele la examenele nationale sint dezastruoase, iar la olimpiade am ajuns tot undeva la coada clasamentului.
Nici un manager din sistemul privat nu ar mari vreodata in acest fel salariile tuturor angajatilor sai. Pentru ca altfel nu ar stimula pe cei care muncesc mai mult. Dar sindicatele, se pare, sint interesate de plata profesorilor dupa calitatea muncii depuse numai prin vorbe, concret nu au facut niciodata nimic in acest sens. Si atunci de ce sa mai faca cineva ceva, de ce sa mai miste vreun deget, daca oricum salariile sint aceleasi pentru toti?
Sindicatele din invatamint sint responsabile, cred eu, in buna parte pentru situatia actuala a sistemului, pentru rezultatele slabe, pentru programele supraincarcate, pentru nici un fel de ierarhizare financiara a cadrelor didactice in functie de munca prestata. Salariile de merit? Stim cum se dau, fie prin rotatie, fie pe ochi frumosi, fie celor mai tari in clanta. Si s-a ajuns aici pentru ca la negocieri, sindicalistii nu s-au gindit niciodata la sistem sau la copii, ci numai la profesori, ca un tot unitar. De exemplu, cind s-a discutat de micsorarea numarului de discipline, au refuzat. Au spus: "Nu se poate, ar trebui sa dam oameni afara". Mai bine lasa, sa se chinuie in van copiii sa invete lucruri care oricum nu le vor trebui vreodata. Cind este vorba de aerisirea programelor, iar probleme: catedre incomplete. Ca sa nu mai spunem ce viata au liceenii care dau peste un profesor cu orgoliu, pe care nu-l intereseaza ca profilul studiat de elev nu are legatura cu disciplina sa. Ce conteaza ca elevul studiaza arta, de exemplu, fara integrale si radicali, fara ecuatii chimice sau formule fizice viata e in zadar, crede "orgoliosul". Iar copiii trag din rasputeri si nu ramin decit cu frustrari si lehamite de scoala. Este nedrept! Dar ce e drept in tara asta? Poate ar trebui ascultati primarii atunci cind spun ca, daca profesorii vor salarii mai mari, sa se implice si in activitatile extrascolare, in viata comunitatii, sa se vada ca le pasa! Pentru asta ar trebui sa se zbata sindicatele, nu pentru cresteri masive, generalizate, care nu fac bine nimanui, pentru ca incurajeaza nepasarea. De aceea consider ca, de fapt, prin aceasta crestere, toata munca profesorilor onesti, dedicati meseriei, a fost aruncata in derizoriu. In fond, daca tot se da la toata lumea, in mod egal, de ce sa se mai zbata?
