Preşedintele american a vorbit despre acest film cu ocazia unei petreceri private, care a fost organizată sub forma unei acţiuni de strângere de fonduri pentru campania sa prezidenţială, luni, la vila din Connecticut a producătorului de film Harvey Weinstein, potrivit unei ştiri publicate de contactmusic.com.
Obama a spus că Anne Hathaway a fost "spectaculoasă" în acest film. "Am avut şansa să văd cel mai recent film din seria «Batman» şi ea este cel mai bun lucru pe care l-am remarcat în film. Asta este doar părerea mea", a spus Barack Obama.
Anne Hathaway, care a râs la gluma făcută de Obama, a fost una dintre gazdele acelei petreceri, alături de Joanne Woodward, Aaron Sorkin şi Harvey Weinstein. La această petrecere - unde meniul a costat 35.800 de dolari - au mai fost prezenţi Jerry Springer şi editorul-şef al revistei americane Vogue, Anna Wintour.
Actriţa americană Anne Hathaway a fost apreciată de critici şi de public pentru rolul din "Rachel se mărită/ Rachel Getting Married", de Jonathan Demme, pentru care a fost nominalizată, în 2009, la Oscar. Actriţa a jucat, de asemenea, în "Diavolul se îmbracă de la Prada" şi în "Brokeback Mountain". Actriţa a putut fi văzută pe marile ecrane în 2010 în filmul "Dragoste şi alte dependenţe/ Love and Other Drugs", în care joacă alături de Jake Gyllenhaal, dar şi în animaţia "Alice în ţara Minunilor/ Alice in Wonderland", de Tim Burton, în care a jucat rolul Reginei Alba.