Motto: “Prostul te numeste frivol fiindca iei usor lucrurile pe care el le ia In serios” (H. Sanielevici)
Probabil ca destui depling cu aplomb votul populatiei in privinta celor mai mari romani. Eu nu: acest vot ma bucura, il consider un dus rece adresat intelectualilor, un scuipat in fata celor care se inscriu singuri in rindul elitelor. Iata ca pentru romani elitele sint cu totul altele, iar oamenii pe care romanii ii admira sint cu totul altfel decit am dori noi sa fie. Intelectualii insisi sint de vina pentru aceasta situatie. Mie nu imi plac intelectualii pentru ca:
1. Intelectualii sint lasi. Camus considera ca intelectualul este persoana capabila de a spune "nu". Putem Intelege mai bine acest lucru daca Inlocuim conceptul de "scriitor" cu cel de "intelectual" In urmatoarea profesiune de credinta a lui Paul Goma: "A fi scriitor Inseamna a nu minti (...). A fi scriitor Inseamna a fi cel mai liber membru al unei comunitati - deci liber de a nu face temenele stapinului; nici Inchinari stapinirii". Altfel spus, functia intelectualului In societate este eminamente critica. Or, In Romania cel putin, daca am adopta aceasta definitie am ajunge la o concluzie dramatica: avem de-a face cu o notiune vida. Indiferent ca vorbim de marii intelectuali ai perioadei interbelice sau de epigonii lor traitori In comunism, imaginea "intelectualului" este penibila: el este deseori aplecat spre extremism si Intotdeauna aservit puterii politice (prin implicare activa sau lasitatea de a nu spune "nu"). Cine a citit jurnalele lui Mihail Sebastian si Paul Goma nu mai poate avea iluzii. Dezinteresul fata de istorie, asa cum Il promova Noica, face din intelectual un pupincurist, un "yesman". Din nefericire, lasitatea politica este dublata de o lasitate In viata de zi cu zi. Sa luam un exemplu. Cu putine exceptii, revistele culturale romanesti, mai ales cele cu traditie, pacatuiesc printr-o deplorabila lipsa de valoare a textelor publicate. Aceasta pentru ca intelectualii care le conduc sint prea lasi pentru a face o selectie riguroasa, pentru a le spune colaboratorilor (fie ei si vechi prieteni) ca productiile lor sint insignifiante.
2. Intelectualii sint prea Incruntati, sint total lipsiti de umor. Lipsa de umor a intelectualilor reflecta o inadecvare interpretata de ei drept marca a superioritatii. Or, din cite stiu eu, doar doua sfere exclud In mod explicit umorul: religia (Iisus nu ride niciodata In textul testamentar) si actul sexual (In timpul acestuia, un hohot de ris nu poate implica decit penibilul). Incruntarea pe care cei mai multi intelectuali o manifesta In spatiul public (vezi jurnalistii des invitati la talk-show-uri pe post de analisti politici) nu poate fi decit maimutareala si circ. Daca ea devine Insa o obisnuinta si In spatiul privat, atunci lucrurile sint mai grave. Un intelectual lipsit de umor este un potential tiran, atit In viata intima cit si In agora. Umorul nu Inseamna a lua ceva In ris, ci a privi lucrurile, chiar si pe cele mai grave, cu o necesara detasare: umorul este un medicament gratuit. In peisajul mediatic romanesc, ziaristii de la Academia Catavencu si Mircea Dinescu sint poate singurele exemple pozitive, singurele exceptii de la regula Incruntarii masochist adoptate de majoritatea intelectualilor.
3. Intelectualul este resentimentar si de obicei Il priveste cu dispret ascuns pe un alt intelectual. Cu mult timp In urma am crezut ca In definitia intelectualului trebuie sa intre si o trimitere expresa la moralitate. Mi se parea imposibil de conceput ca o persoana inteligenta si culta sa nu fie In acelasi timp si o persoana morala. Citind Insa jurnalele autorilor amintiti mai sus, ne dam seama ca inteligenta si cultura nu stau In nici un raport cu etica. Intr-adevar, intelectualii, poate tocmai pentru ca sint lasi In ceea ce priveste atitudinea politica, prezenta In agora, Isi ostoiesc vointa de putere si nevoia de actiune luptindu-se Intre ei. Or, nimic nu este mai penibil decit o lupta Intre doi lasi. Pentru cine nu a asistat vreodata la o "discutie In catedra", tin sa mentionez ca armele preferate ale universitarilor, atunci cind se ataca unul pe altul, sint birfa si lovitura sub centura. Arme folosite zilnic, asa, ca sa nu rugineasca. Atunci cind X se Intilneste cu Y Il birfesc amindoi pe Z, iar cind Z se Intilneste cu X Il birfesc pe Y si asa mai departe. Pentru ca fiecare intelectual se crede unic, genial, fara pacate sau inconsecvente, considerindu-i pe colegii lui bieti pigmei. Exista Insa si episoade de lupta "In cimp deschis", fata In fata, pe culoarele institutiilor sau la adapostul usilor Inchise ale diverselor birouri: acestea din urma seamana uimitor de bine cu gilceava precupetelor! Inteligenta si cultura nu Iti asigura, din nefericire, accesul la Intelepciune. Grecii au Inteles-o - noi, nu prea.
4. Majoritatea "marilor intelectuali" sint oameni anosti, total deficitari din perspectiva relatiilor sociale. Ei nu ies cu prietenii la o bere, pentru ca nu au prieteni. Slujirea spiritului presupune, vezi bine, claustrarea In turnul de fildes... Dar Intilnim, desigur, si cealalta extrema: "intelectuali" care iubesc paharul mai mult decit ar trebui, profesori universitari betivi, cu mintile pierdute, spre veselia si satisfactia studentilor lor. Aceste excese nu pot proveni decit din inadecvarea sociala a intelectualului, din indiferenta lui fata de ceea ce se Intimpla In agora. Pentru mine, un individ care nu face altceva decit sa citeasca de dimineata si pina seara este la fel de idiot ca si analfabetul care o tine Intr-o continua petrecere.
Tot aici ar mai fi de adaugat lipsa relatiilor sexuale. Cu cit intelectualul este mai "mare", cu atit devine mai asexuat. Comportament eronat, pe care intelectualii perioadei interbelice au stiut sa-l evite (o, tempora - o, felinare rosii!). Din cunostintele mele, numai Ingerii sint fiinte asexuate, si de aceea poate ca avea dreptate Noica atunci cind i-a spus unui tinar studios (astazi profesor) ca, pentru a face filosofie riguroasa, trebuie mai Intii "sa treaca pe la femei". Exista o totala ignoranta a intelectualului In arta seductiei si a amorului, datorata probabil eternei subevaluari a corporalului. Pentru intelectual, tot ceea ce nu tine de spirit trebuie negat si eliminat, daca se poate. O foarte buna prietena observa ca cea mai dezagreabila categorie In acest sens este constituita de femeile-intelectual, fiinte asexuate prin excelenta, domnisoare batrine (indiferent de virsta), pentru care orgasmul Inseamna lectura unei pagini de filosofie analitica! Traim Intr-o epoca foarte ciudata: astazi spiritul juiseaza excesiv In individul ce apartine elitei, iar "orgasmul intelectual" (ce naiba o mai fi si asta) Ii tine loc de cel fizic.
5. Nu am Inteles niciodata atitudinea timpa a intelectualului fata de ceea ce el numeste "lucruri marunte". Intelectualul "veritabil" sufera de "boala esentialului". Pentru el nu merita atentie decit lucrurile si ideile "mari", "substantiale". Tot restul tine de frivolitate, definita evident In sens negativ. Intelectualii privesc cu dispret sportul, desi In sinea lor cunosc foarte bine idealul grecesc al omului frumos dezvoltat fizic si psihic. Nu numai ca nu fac sport (de aici, aspectul exterior absolut grotesc al intelectualului), dar nici macar nu se intereseaza de acest domeniu. Un lector universitar de la Facultatea de Filosofie care ar purta Intotdeauna sub brat clasamentul echipelor primei divizii de fotbal ar stirni o mare neIncredere In rindul colegilor sai.
Un alt lucru "marunt" este pentru intelectual pasiunea multor persoane pentru animale. Nu stiu citi dintre intelectualii de seama ai tarii au acasa un ciine, o pisica, sau un amarit de hamster, acolo. Oare citi dintre profesorii Facultatii de Litere ar vota In functia de sef de catedra un coleg de al lor, cunoscut crescator de ciini de rasa? Grija fata de animale este considerata de majoritatea "marilor oameni ai spiritului" drept o pierdere de timp, o pasiune pe care ei o resping indignati, pentru ca nu o Inteleg. Ei nu pot pricepe de ce un scriitor, In loc sa-si scrie romanul ziua Intreaga, Isi sacrifica o parte din timp pentru a-si scoate "jigodia" la plimbare. Exista, desigur, exceptii. Putini stiu ca Sigmund Freud a fost la vremea sa un foarte apreciat crescator de ciini Chow-Chow, iar Konrad Lorenz, laureat al Premiului Nobel pentru medicina si fiziologie, nu se putea desparti de ciinii sai nici macar cind era invitat sa predea la alte universitati decit cea la care era titular.
In sfirsit, un alt lucru "marunt", "bun pentru popor", cum Ii place sa spuna, este pentru intelectual dansul. Cu cit omul nostru a citit mai mult Descartes sau Hegel, cu atit mai putine sanse sint sa-l vedem dansind o perinita sau un vals, asta ca sa nu mai vorbim de blues sau rock. Figura pe care o face intelectualul la un chef este absolut penibila. Sta linistit pe scaun, explica foarte tacticos ultimul concept pe care si l-a lamurit si priveste dispretuitor "poporul incult si degradat" care comite pacatul strigator la cer de a dansa...
Aruncind o privire "dincolo", Imi dau seama totusi ca situatia nu este chiar disperata. Intrati pe site-urile personale ale unor prestigiosi intelectuali occidentali si veti vedea fotografii reprezentind concedii la munte, pet-ul preferat sau secvente de la o petrecere "nebuna". Vesticii au lasat In urma boala grea a esentialului, si poate ca n-ar fi rau sa-i urmam.
6. Intelectualii sint extremisti din punct de vedere cultural. Intr-adevar, nu putem fi decit surprinsi atunci cind analizam ideologia culturala a intelectualilor. Dihotomia, sistemul binar sint calitatile judecatii lor de valoare: nu exista decit cultura si incultura, tertul fiind exclus. Cu cit un text este mai dificil, cu cit o melodie este mai greu de digerat, cu atit valoarea acestora creste In ochii intelectualilor. Din punctul lor de vedere, romanele politiste sau manelele apartin "inculturii" pentru ca sint frivole, pentru ca nu stimuleaza gindirea asa cum ar dori ei. In fapt, totul se reduce la nevoia de elitism: orice intelectual are nevoie sa-si simta apartenenta la "elita culturala", ca un fel de compensatie a destinului pentru lungile ore de munca In biblioteca, pentru privatiunile autoimpuse. In consecinta, el alege o mica zona a culturii (de obicei domeniul artelor liberale asa cum au fost ele cultivate In mod traditional) si o catalogheaza drept "cultura veritabila". Tot ceea ce se afla In afara granitelor acestei zone este catalogat drept "incultura" (sau "subcultura"). Din fericire pentru noi si In ciuda domnilor intelectuali, singur timpul este adevaratul judecator al valorii culturale. Desi fotografia a fost aspru criticata In momentul aparitiei sale (fiind Intotdeauna comparata, In detrimentul ei, cu artele plastice), arta fotografica s-a impus In timp ca domeniu al culturii. Muzica rock, decenii la rind afurisita pentru ritmurile ei si mesajul transmis, a intrat de asemenea In cultura umanitatii. Exemplele, desigur, pot continua. Extremismul cultural al intelectualilor comite In fapt o eroare capitala, confundind o judecata de gust (asupra careia doar individul are autoritate) cu o judecata de valoare absoluta (pe care numai timpul o poate impune).
Probabil ca destui depling cu aplomb votul populatiei in privinta celor mai mari romani. Eu nu: acest vot ma bucura, il consider un dus rece adresat intelectualilor, un scuipat in fata celor care se inscriu singuri in rindul elitelor. Iata ca pentru romani elitele sint cu totul altele, iar oamenii pe care romanii ii admira sint cu totul altfel decit am dori noi sa fie. Intelectualii insisi sint de vina pentru aceasta situatie. Mie nu imi plac intelectualii pentru ca:
1. Intelectualii sint lasi. Camus considera ca intelectualul este persoana capabila de a spune "nu". Putem Intelege mai bine acest lucru daca Inlocuim conceptul de "scriitor" cu cel de "intelectual" In urmatoarea profesiune de credinta a lui Paul Goma: "A fi scriitor Inseamna a nu minti (...). A fi scriitor Inseamna a fi cel mai liber membru al unei comunitati - deci liber de a nu face temenele stapinului; nici Inchinari stapinirii". Altfel spus, functia intelectualului In societate este eminamente critica. Or, In Romania cel putin, daca am adopta aceasta definitie am ajunge la o concluzie dramatica: avem de-a face cu o notiune vida. Indiferent ca vorbim de marii intelectuali ai perioadei interbelice sau de epigonii lor traitori In comunism, imaginea "intelectualului" este penibila: el este deseori aplecat spre extremism si Intotdeauna aservit puterii politice (prin implicare activa sau lasitatea de a nu spune "nu"). Cine a citit jurnalele lui Mihail Sebastian si Paul Goma nu mai poate avea iluzii. Dezinteresul fata de istorie, asa cum Il promova Noica, face din intelectual un pupincurist, un "yesman". Din nefericire, lasitatea politica este dublata de o lasitate In viata de zi cu zi. Sa luam un exemplu. Cu putine exceptii, revistele culturale romanesti, mai ales cele cu traditie, pacatuiesc printr-o deplorabila lipsa de valoare a textelor publicate. Aceasta pentru ca intelectualii care le conduc sint prea lasi pentru a face o selectie riguroasa, pentru a le spune colaboratorilor (fie ei si vechi prieteni) ca productiile lor sint insignifiante.
2. Intelectualii sint prea Incruntati, sint total lipsiti de umor. Lipsa de umor a intelectualilor reflecta o inadecvare interpretata de ei drept marca a superioritatii. Or, din cite stiu eu, doar doua sfere exclud In mod explicit umorul: religia (Iisus nu ride niciodata In textul testamentar) si actul sexual (In timpul acestuia, un hohot de ris nu poate implica decit penibilul). Incruntarea pe care cei mai multi intelectuali o manifesta In spatiul public (vezi jurnalistii des invitati la talk-show-uri pe post de analisti politici) nu poate fi decit maimutareala si circ. Daca ea devine Insa o obisnuinta si In spatiul privat, atunci lucrurile sint mai grave. Un intelectual lipsit de umor este un potential tiran, atit In viata intima cit si In agora. Umorul nu Inseamna a lua ceva In ris, ci a privi lucrurile, chiar si pe cele mai grave, cu o necesara detasare: umorul este un medicament gratuit. In peisajul mediatic romanesc, ziaristii de la Academia Catavencu si Mircea Dinescu sint poate singurele exemple pozitive, singurele exceptii de la regula Incruntarii masochist adoptate de majoritatea intelectualilor.
3. Intelectualul este resentimentar si de obicei Il priveste cu dispret ascuns pe un alt intelectual. Cu mult timp In urma am crezut ca In definitia intelectualului trebuie sa intre si o trimitere expresa la moralitate. Mi se parea imposibil de conceput ca o persoana inteligenta si culta sa nu fie In acelasi timp si o persoana morala. Citind Insa jurnalele autorilor amintiti mai sus, ne dam seama ca inteligenta si cultura nu stau In nici un raport cu etica. Intr-adevar, intelectualii, poate tocmai pentru ca sint lasi In ceea ce priveste atitudinea politica, prezenta In agora, Isi ostoiesc vointa de putere si nevoia de actiune luptindu-se Intre ei. Or, nimic nu este mai penibil decit o lupta Intre doi lasi. Pentru cine nu a asistat vreodata la o "discutie In catedra", tin sa mentionez ca armele preferate ale universitarilor, atunci cind se ataca unul pe altul, sint birfa si lovitura sub centura. Arme folosite zilnic, asa, ca sa nu rugineasca. Atunci cind X se Intilneste cu Y Il birfesc amindoi pe Z, iar cind Z se Intilneste cu X Il birfesc pe Y si asa mai departe. Pentru ca fiecare intelectual se crede unic, genial, fara pacate sau inconsecvente, considerindu-i pe colegii lui bieti pigmei. Exista Insa si episoade de lupta "In cimp deschis", fata In fata, pe culoarele institutiilor sau la adapostul usilor Inchise ale diverselor birouri: acestea din urma seamana uimitor de bine cu gilceava precupetelor! Inteligenta si cultura nu Iti asigura, din nefericire, accesul la Intelepciune. Grecii au Inteles-o - noi, nu prea.
4. Majoritatea "marilor intelectuali" sint oameni anosti, total deficitari din perspectiva relatiilor sociale. Ei nu ies cu prietenii la o bere, pentru ca nu au prieteni. Slujirea spiritului presupune, vezi bine, claustrarea In turnul de fildes... Dar Intilnim, desigur, si cealalta extrema: "intelectuali" care iubesc paharul mai mult decit ar trebui, profesori universitari betivi, cu mintile pierdute, spre veselia si satisfactia studentilor lor. Aceste excese nu pot proveni decit din inadecvarea sociala a intelectualului, din indiferenta lui fata de ceea ce se Intimpla In agora. Pentru mine, un individ care nu face altceva decit sa citeasca de dimineata si pina seara este la fel de idiot ca si analfabetul care o tine Intr-o continua petrecere.
Tot aici ar mai fi de adaugat lipsa relatiilor sexuale. Cu cit intelectualul este mai "mare", cu atit devine mai asexuat. Comportament eronat, pe care intelectualii perioadei interbelice au stiut sa-l evite (o, tempora - o, felinare rosii!). Din cunostintele mele, numai Ingerii sint fiinte asexuate, si de aceea poate ca avea dreptate Noica atunci cind i-a spus unui tinar studios (astazi profesor) ca, pentru a face filosofie riguroasa, trebuie mai Intii "sa treaca pe la femei". Exista o totala ignoranta a intelectualului In arta seductiei si a amorului, datorata probabil eternei subevaluari a corporalului. Pentru intelectual, tot ceea ce nu tine de spirit trebuie negat si eliminat, daca se poate. O foarte buna prietena observa ca cea mai dezagreabila categorie In acest sens este constituita de femeile-intelectual, fiinte asexuate prin excelenta, domnisoare batrine (indiferent de virsta), pentru care orgasmul Inseamna lectura unei pagini de filosofie analitica! Traim Intr-o epoca foarte ciudata: astazi spiritul juiseaza excesiv In individul ce apartine elitei, iar "orgasmul intelectual" (ce naiba o mai fi si asta) Ii tine loc de cel fizic.
5. Nu am Inteles niciodata atitudinea timpa a intelectualului fata de ceea ce el numeste "lucruri marunte". Intelectualul "veritabil" sufera de "boala esentialului". Pentru el nu merita atentie decit lucrurile si ideile "mari", "substantiale". Tot restul tine de frivolitate, definita evident In sens negativ. Intelectualii privesc cu dispret sportul, desi In sinea lor cunosc foarte bine idealul grecesc al omului frumos dezvoltat fizic si psihic. Nu numai ca nu fac sport (de aici, aspectul exterior absolut grotesc al intelectualului), dar nici macar nu se intereseaza de acest domeniu. Un lector universitar de la Facultatea de Filosofie care ar purta Intotdeauna sub brat clasamentul echipelor primei divizii de fotbal ar stirni o mare neIncredere In rindul colegilor sai.
Un alt lucru "marunt" este pentru intelectual pasiunea multor persoane pentru animale. Nu stiu citi dintre intelectualii de seama ai tarii au acasa un ciine, o pisica, sau un amarit de hamster, acolo. Oare citi dintre profesorii Facultatii de Litere ar vota In functia de sef de catedra un coleg de al lor, cunoscut crescator de ciini de rasa? Grija fata de animale este considerata de majoritatea "marilor oameni ai spiritului" drept o pierdere de timp, o pasiune pe care ei o resping indignati, pentru ca nu o Inteleg. Ei nu pot pricepe de ce un scriitor, In loc sa-si scrie romanul ziua Intreaga, Isi sacrifica o parte din timp pentru a-si scoate "jigodia" la plimbare. Exista, desigur, exceptii. Putini stiu ca Sigmund Freud a fost la vremea sa un foarte apreciat crescator de ciini Chow-Chow, iar Konrad Lorenz, laureat al Premiului Nobel pentru medicina si fiziologie, nu se putea desparti de ciinii sai nici macar cind era invitat sa predea la alte universitati decit cea la care era titular.
In sfirsit, un alt lucru "marunt", "bun pentru popor", cum Ii place sa spuna, este pentru intelectual dansul. Cu cit omul nostru a citit mai mult Descartes sau Hegel, cu atit mai putine sanse sint sa-l vedem dansind o perinita sau un vals, asta ca sa nu mai vorbim de blues sau rock. Figura pe care o face intelectualul la un chef este absolut penibila. Sta linistit pe scaun, explica foarte tacticos ultimul concept pe care si l-a lamurit si priveste dispretuitor "poporul incult si degradat" care comite pacatul strigator la cer de a dansa...
Aruncind o privire "dincolo", Imi dau seama totusi ca situatia nu este chiar disperata. Intrati pe site-urile personale ale unor prestigiosi intelectuali occidentali si veti vedea fotografii reprezentind concedii la munte, pet-ul preferat sau secvente de la o petrecere "nebuna". Vesticii au lasat In urma boala grea a esentialului, si poate ca n-ar fi rau sa-i urmam.
6. Intelectualii sint extremisti din punct de vedere cultural. Intr-adevar, nu putem fi decit surprinsi atunci cind analizam ideologia culturala a intelectualilor. Dihotomia, sistemul binar sint calitatile judecatii lor de valoare: nu exista decit cultura si incultura, tertul fiind exclus. Cu cit un text este mai dificil, cu cit o melodie este mai greu de digerat, cu atit valoarea acestora creste In ochii intelectualilor. Din punctul lor de vedere, romanele politiste sau manelele apartin "inculturii" pentru ca sint frivole, pentru ca nu stimuleaza gindirea asa cum ar dori ei. In fapt, totul se reduce la nevoia de elitism: orice intelectual are nevoie sa-si simta apartenenta la "elita culturala", ca un fel de compensatie a destinului pentru lungile ore de munca In biblioteca, pentru privatiunile autoimpuse. In consecinta, el alege o mica zona a culturii (de obicei domeniul artelor liberale asa cum au fost ele cultivate In mod traditional) si o catalogheaza drept "cultura veritabila". Tot ceea ce se afla In afara granitelor acestei zone este catalogat drept "incultura" (sau "subcultura"). Din fericire pentru noi si In ciuda domnilor intelectuali, singur timpul este adevaratul judecator al valorii culturale. Desi fotografia a fost aspru criticata In momentul aparitiei sale (fiind Intotdeauna comparata, In detrimentul ei, cu artele plastice), arta fotografica s-a impus In timp ca domeniu al culturii. Muzica rock, decenii la rind afurisita pentru ritmurile ei si mesajul transmis, a intrat de asemenea In cultura umanitatii. Exemplele, desigur, pot continua. Extremismul cultural al intelectualilor comite In fapt o eroare capitala, confundind o judecata de gust (asupra careia doar individul are autoritate) cu o judecata de valoare absoluta (pe care numai timpul o poate impune).
