De ce este DNA acuzată că face dosare cu politicieni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De ce este DNA acuzată că face dosare cu politicieni

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, afirmă, într-un interviu publicat de agerpres.ro. referitor la dosare aflate în lucru privind activitatea actuală a unor membri ai Executivului, că în acest moment nu este informaţie publică. „Nu vă pot răspunde, nu este informaţie publică în acest moment", a precizat Kovesi.
Pe de altă parte, şefa DNA a admis că are o relaţie instituţională bună cu Guvernul. „Dacă ne referim la o relaţie instituţională, da, avem o relaţie instituţională bună. Pot să spun că solicitările pe care le-am făcut de suplimentare a anumitor posturi, a bugetului, da, am primit răspuns. Nu în prima lună, dar oricum am primit răspuns favorabil. Deocamdată nu avem cereri către Guvern care să ne fi fost respinse", a spus ea.

Modificarea legislaţiei se impune

Întrebată dacă anchetele DNA care ar putea viza persoane cu funcţii publice importante pot să conducă la o criză politică sau economică în România, Kovesi a arătat că procurorii cercetează persoane pentru presupuse fapte de corupţie săvârşite în funcţia publică. „Am auzit discuţii de acest gen, însă nu e problema noastră. Noi anchetăm persoane pentru presupuse fapte de corupţie şi le anchetăm pentru că la un anumit moment, la momentul anchetei sau la momentul comiterii faptei penale deţin o funcţie într-o instituţie publică. (...) Cred că dacă această problemă a diferenţierii între funcţia politică şi funcţia publică ar fi lămurită, atunci nici DNA n-ar fi acuzat că face dosare cu politicieni", a explicat şefa DNA.
În altă ordine de idei, Kovesi a apreciat că imunitatea „pe viaţă" pe care o au miniştrii sau foştii membrii ai Guvernului privind anchetarea este unică şi că este necesară o modificare legislativă cel puţin pentru a echilibra într-un fel imunităţile în raport cu alte categorii.
„Din păcate, este un vot politic care blochează o anchetă judiciară, lucru care nu ar trebui să se întâmple. şi poate că nu se întâmplă în alte ţări din Uniunea Europeană. Cred că o modificare legislativă ar fi extrem de importantă. Dacă ar fi să ne raportăm la persoane care au anumit statut în România - şi dacă m-aş referi la statutul magistraţilor, şi ei beneficiază de imunitate - trebuie obţinut un aviz înainte de a fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv. Însă, dacă mă refer la imunitatea pe viaţă pe care o au miniştrii sau foştii miniştri, aceasta este unică", a afirmat şefa DNA.

Lacună a legislaţiei

Kovesi a explicat că nu poţi să anchetezi un ministru sau un fost ministru care este şi deputat sau senator în lipsa unei aprobări din partea Parlamentului. Referitor la faptul că anumiţi demnitari, aleşi locali sau şefi de instituţii revin în funcţii, deşi au fost arestaţi preventiv sau condamnaţi, Kovesi a admis că este vorba de o lacună a legislaţiei.
„Există din păcate foarte multe situaţii în care persoane condamnate pentru corupţie continuă să exercite funcţii publice, de obicei exact aceeaşi funcţie pentru care au fost condamnaţi. Dacă ar fi să fac o paralelă între magistraţi şi ceilalţi care deţin funcţii publice, pot să vă spun că magistraţii, în momentul trimiterii în judecată, sunt suspendaţi din funcţie. Din păcate, pentru parlamentari, pentru preşedinţi de Consilii Judeţene sau pentru alte persoane care conduc instituţii publice această regulă nu este aplicabilă. De foarte multe ori am văzut preşedinţi de CJ sau primari care au ieşit din arest preventiv şi s-au dus la primărie sau la CJ şi au continuat să-şi exercite funcţiile, am văzut parlamentari care au fost condamnaţi şi care au mers în continuare în Parlament. Cred că ar trebui să existe o modificare legislativă şi să existe o interdicţie clară de a mai exercita funcţii publice în situaţia în care persoanele sunt condamnate pentru astfel de fapte", a apreciat procurorul şef al DNA.

DNA nu blochează fonduri europene!

În ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor, Kovesi spune că este îngrijorător că motivele pentru care nu s-au executat hotărârile judecătoreşti nu au apărut la începutul acestui an. Ea consideră că pe pe lângă înfiinţarea unei noi agenţii trebuie rezolvate şi celelalte impedimente semnalate de ANAF. Kovesi respinge, de asemenea, acuzaţia că DNA blochează fondurile europene.
„Este total falsă această acuzaţie. Pot să vă zic că, în prezent, procurorii din DNA au înregistrat în primele nouă luni ale anului în jur de 800 de dosare cu fonduri europene. Marea majoritate a sesizărilor sunt venite de la instituţii ale statului care au atribuţii de control pe aceste fonduri, în principal Corpurile de control ale diferitelor ministere. Sunt foarte multe sesizări venite şi de la persoane fizice, peste 450 de dosare cu acest obiect au fost soluţionate doar în nouă luni de procurorii DNA. Am observat că de foarte multe ori aceste sesizări vizează doar anumite vicii de procedură care nu întotdeauna atrag şi o răspundere de natură penală. Deci, nu orice viciu într-o procedură cu fonduri europene este neapărat o infracţiune", a precizat ea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro