De ce e mai scump creditul Prima Casă decât un ipotecar obișnuit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De ce e mai scump creditul Prima Casă decât un ipotecar obișnuit

Speriaţi de scumpirile de pe piaţa imobiliară, românii se înghesuie la creditele Prima Casă atraşi de avansul mic. Fondul de Garantare a Creditelor are în lucru peste 7.000 de dosare, iar băncile tot primesc solicitări. Totuşi, pe termen lung, spun specialiştii, este mai avantajos un credit ipotecar standard. Are costuri ceva mai mici.

 

- Caut un apartament de două camere.

- Ce preţ?

- 50.000 de euro. Mă încadrez la Prima Casă. Nici nu aş şti să spun ce zonă. Undeva unde este mai accesibil ca bani. Poate în Titan, poate în Berceni.

La fel ca acest tânăr au gândit alte câteva mii de români care, de la începutul anului, au bătut la uşa băncilor pentru a cere credite garantate de stat, pentru locuinţe. În medie, în fiecare zi ajung pe masa analiştilor de la Fondul de Garantare câte 500 de cereri.

La momentul acesta avem peste 7.000 de dosare pe diferite fluxuri de aprobare. Cam 20% din cele transmise se invalidează în vederea completării”, spune Andreea Papadopol, şef serviciu Prima Casă la FNGCIMM.

Cine vrea un credit Prima Casă poate primi pentru o locuinţă nouă cel mult 66.500 de euro. Iar în Capitală, cele mai accesibile case noi sunt în Berceni, Titan, Popeşti Leordeni şi Militari. Sunt şi zonele unde dezvoltatorii ridică bloc după bloc.

Două camere de la 59.000 de euro în Policolor, 3 camere – 79.000 de euro. La Policolor se construieşte faza a doua, în jur de 200 de apartamente. În Berceni sunt în jur de 365 de apartamente care se construiesc”, spune Daniela Dinu, reprezentantul unui dezvoltator imobiliar.

Avansul de numai 5% este motivul pentru mulţi români încearcă să obţină împrumutul garantat de stat. Trebuie să ia în calcul, însă, şi alte lucruri.

Timp de 5 ani nu poţi să vinzi sau să închiriezi imobilul respectiv. Şi după cei 5 ani este foarte dificil să obţină adrese de la Ministerul de Finanţe dacă vor să închidă creditul, vor să-l refinanţeze pe costuri bune la alte bănci sau vor să mai scoată de sub ipotecă”, spune Ana-Maria Rotar, broker imobiliar.

În plus, spun brokerii, un credit ipotecar standard are costuri mai mici, deşi e drept, avansul cerut de bancă e de 3 ori mai mare: 15% din valoarea împrumutată. Pentru completarea avansului se poate face însă un alt credit, de nevoi persoanale, pe o perioadă de 5 ani.

Un exemplu: la un credit de aproape 48.000 euro, adică 218.500 de lei, prin programul Prima Casă rata lunară ajunge la 908 lei, iar suma rambursată băncii la finalul perioadei de 30 de ani e sensibil mai mare: 343 de mii de lei. Dacă, în schimb, ia un credit ipotecar standard, mai grei sunt primii 5 ani, în care trebuie acoperit şi creditul de nevoi personale folosit la avans. În această perioadă, rata la bancă poate sări de 1300 de lei. În schimb, la finalul celor 30 de ani, suma achitată va fi cu aproape 4.000 de lei mai mică decât în primul caz.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro