De ce e liberă soția polițistului ucis și tranșat la Lanurile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De ce e liberă soția polițistului ucis și tranșat la Lanurile

* în motivarea Curții de Apel Galați, cea care a admis cotestația formulată împotriva măsurii arestării de inculpata Mariana Lupu, suspectă de crimă, se arată că probele anchetatorilor nu sunt suficiente pentru a dovedi vinovăția și a justifica arestul * în plus, s-a ținut cont și de faptul că inculpata a spus că este nevinovată și că s-a mutat din locuința comună deoarece soțul avea conflicte cu diferite persoane  

 

De ce au dispus judecătorii Curții de Apel Galați să o lase liberă pe femeia din Lanurile - Mariana Lupu, cea acuzată că și-a ucis soțul și l-a tranșat!? În motivarea judecătorilor instanței superioare, care au lăsat-o în libertate pe inculpată, se arată că nu există probe suficiente care să dovedească vinovăția acesteia. S-a ținut cont și de faptul că inculpata a spus că este nevinovată și că ea s-a mutat din locuința comună deoarece soțul avea conflicte cu diferite persoane. Totuși, instanța a manifestat rezerve majore față de ipoteza avansată de inculpată, potrivit căreia adevăratul autor al faptelor, profitând de faptul că ea lucra în schimbul al treilea, a adus cadavrul în domiciliul său.

După cum arată judecătorii CA Galați, contestația formulată împotriva măsurii arestului dispusă de Tribunalul Brăila, care a fost admisă la data de 26 octombrie, este fondată.

Inculpata a fost arestată preventiv pe o durată de 30 de zile, de la data de 22 octombrie  până la data de 20 noiembrie, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor sub forma violenței în familie și profanare de cadavre. S-a reținut în sarcina acesteia că în cursul lunii decembrie 2016  l-a ucis pe soțul său apoi a tranșat cadavrul, iar apoi a ambalat și a depozitat într-o dependință a locuinței, membrele inferioare și craniul. (...) În prezenta cauză, la acest moment procesual, nu există probe sau indicii temeinice din care să reiasă suspiciunea rezonabilă că inculpata ar fi comis infracțiunile pentru care este anchetată, încheierea de ședință prin care s-a dispus arestarea acesteia fiind nelegală. În cauză au fost audiați martori fără ca din depozițiile acestora să reiasă elemente de fapt probatorii în sensul că inculpata ar fi comis infracțiunile de care este acuzată, ci doar că aceasta a comunicat că victima a plecat la muncă în altă țară”, se arată în motivare.

În plus, mai susțin judecătorii, inculpata a fost examinată cu tehnica poligraf și se arată că răspunsurile acesteia la întrebările relevante ale cauzei ”nu au produs reacții specifice comportamentului simulat al subiectului”. Judecătorii mai explică și faptul că la dosar nu există o expertiză antropologică din care să rezulte că elementele biologice găsite aparțin victimei. ”Prin urmare, nu ne aflăm în fața existenței unor probe sau indicii temeinice care să conducă la suspiciunea că inculpata a comis infracțiunile. Afirmația cuprinsă în ordonanța de efectuare a urmăririi penale, în sensul că inculpata a continuat să locuiască în acel imobil mai multe luni după pretinsa dispariție a victimei, despre care a afirmat în mod constant că ar fi plecată în străinătate, nu poate reprezenta un aspect cu încărcătură probatorie, în condițiile în care nu au fost verificate apărările inculpatei, iar fragmentele materiale și umane au fost găsite în locuri cu caracter ascuns. De asemenea, nu s-a stabilit cu certitudine data decesului victimei și momentul când inculpata a părăsit respectiva locuință”, se mai arată în motivarea CA Galați.

După cum v-am informat, în week-end-ul 20-21 octombrie o descoperire macabră a fost făcută de familia unui bărbat din localitatea Lanurile, dat dispărut de soră şi despre care soţia a spus că a plecat la muncă peste hotare. Trecuseră aproape doi ani, de când Mihalache Lupu, de 56 de ani, fost polițist comunitar, era de negăsit. Familia bărbatului a decis să meargă pentru a face curăţenie în casa rămasă nelocuită, întrucât soţia plecase şi ea de acolo. Părţi din trupul bărbatului au fost găsite îngropate în curte, altele ascunse în casă, iar capul era ascuns în podul casei. În plus, hainele bărbatului, actul de identitate şi telefonul au fost găsite în wc-ul din curte. În urma anchetei efectuate, s-a stabilit faptul că suspecta de crimă este chiar soţia bărbatului, Mariana. Acesta a ajuns la arest, însă și-a susținut tot timpul nevinovăția. În fața anchetatorilor, ea a spus că nu își explică modalitatea în care au ajuns fragmentele umane în coșar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro