De acum înainte, România va trimite proiecţiile de buget la CE, abia apoi la Parlament | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De acum înainte, România va trimite proiecţiile de buget la CE, abia apoi la Parlament


Sulfina Barbu a fost întrebată la Parlament ce va trebui să facă România în urma noul acord interguvernamental pe care liderii europeni vor să-l încheie până în martie pentru a întări disciplina bugetară a zonei euro. " Asta presupune că vom trimite proiecţiile de buget la CE, înainte de a fi aprobate în Parlamentul Românie, trebuie să mai aibă un aviz şi de la CE. Mai presupune că există o verificare pe semestrul european din partea CE şi instituţiilor europene, adică se verifică şi indicatorii macroeconomici, mă refer în mod special la datoria publică şi la deficit pe fiecare semestru de către instituţiile europene. Înseamnă că mai intervine un mecanism de verificare în bugetul fiecărui stat membru al UE", a arătat ministrul.
"România se încadrează în rigorile impuse de regulile UE, avem un deficit mai mic de 3% prevăzut pentru anul 2012, avem o datorie publică mai mică de 60% din PIB, practic vom avea un 36,5% maxim datoria publică, deci din acest punct de vedere a indicatorilor macro-economici noi îndeplinim criterii pe care trebuie să le îndeplimească celelalte state membre ale UE, mă refer în mod special la statele din zona euro", a adăugat Sulfina Barbu.
Obiectivul noului acord asupra căruia s-a căzut de acord joi seara la Bruxelles este să întărească disciplina bugetară a zonei euro. În afară de sancţiunile aproape automate pe care le presupune şi de "regula de aur" ce impune reîntoarcerea la un echilibru bugetar, liderii europeni vor ca CE să aibă dreptul de a interveni în pregătirea bugetelor naţionale. ţările care beneficiază de un ajutor extern, cum sunt Grecia şi Irlanda, vor putea fi plasate sub tutelă europeană.
Un grup de 23 de ţări - cele 17 din zona euro plus Danemarca, Polonia, Letonia, Lituania, Bulgaria şi România - şi-au asumat acest proiect. Suedia şi Cehia au cerut să-şi consulte parlamentele, în timp ce Marea Britanie şi Ungaria au refuzat să se alăture. Noul acord european ar urma să fie gata până în martie, însă pe parcursul negocierilor este foarte posibil să apară probleme politice şi juridice care nu au fost prevăzute, scrie, EUobserver. Liderii europeni se vor reuni din nou vineri pentru a discuta detaliile acordului interguvernamental.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro