* polițiștii au avut serios de muncă, chiar de Ziua Muncii, asta pentru că mai mulți șoferi din Brăila s-au cinstit cu alcool și apoi s-au urcat la volan, iar alții au condus fără a avea permis * polițiștii nu i-au scăpat din ochi nici pe conducătorii auto care au comis alte abateri pe linie rutieră, un gălățean vitezoman fiind prins de Radar
Șoferi brăileni băuți la volan, sau fără permis, prinși de polițiști în data de 1 Mai. De Ziua Muncii, unii conducători auto au “muncit” serios cu paharul de alcool, apoi au plecat cu mașinile la drum. Polițiștii au fost însă și ei la muncă pe șosele, la propriu, cu aparatele etilotest, dar și cu aparatele radar.
Astfel, în noaptea de 1 mai, în jurul orei 1.15, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat de 33 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe șoseaua Buzăului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat,
Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările.
În noaptea de duminică spre luni, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au oprit în trafic un tânăr de 26 de ani, din comuna Galbenu, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Nu a scăpat de dosarul penal.
În noaptea de 30 aprilie, în jurul orei 3.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic un bărbat de 58 de ani, din sat Vărsătura, în timp ce conducea un vehicul pe DJ 212, pe raza localității Tichilești. “Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, au transmis polițiștii brăileni.
Polițiștii au depistat în trafic și conducători auto care se aflau la volan, având dreptul de a conduce suspendat.
În ziua de 1 mai, la ora 18:00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru au oprit în trafic un bărbat de 32 de ani, din sat Berteștii de Jos, în timp ce conducea un vehicul pe DC 23. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat.
Vitezomanul cu permis suspendat
Tot la data de 1 mai, în jurul orei 9.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un gălățean de 33 de ani, în timp ce conducea autoturismul cu viteza de 138 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar în afara localității Silistraru.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat.
Șoferul a fost sancționat contravențional și, de asemenea, pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.