Mergi la conţinutul principal

Deţinuţii brăileni au ajutat la consolidarea digului de la Şendreni

Deţinuţii de la Penitenciarul Brăila au ajutat autorităţile gălăţene la supraînălţarea digului de la Şendreni, alături de pompieri, jandarmi, militari şi reprezentanţi ai administraţiei locale. Asta după ce conducerea instituţiei şi-a manifestat disponibilitatea de a participa efectiv la întrajutorarea locuitorilor cât şi la limitarea distrugerii bunurilor acestora, dispunând constituirea unui detaşament format din 20 de persoane, care îşi execută pedeapsa în regim semideschis.

Deţinuţii încarceraţi la Brăila şi-au oferit voluntar ajutorul, cunoscând faptul că, în conformitate cu legistaţia în vigoare, pot desfăşura activităţi în caz de calamitate, însă munca lor este neremunerată. Echipate adecvat, persoanele private de libertate, coordonate de directorul instituţiei, cms. Valeriu Ţugui, s-au deplasat la Şendreni, pentru a participa la acţiuni de consolidare şi supraînălţare a digului de pe Siret. "Conducerea Penitenciarului Brăila îşi manifestă în continuare disponibilitatea de a sprijini autorităţile locale din Galaţi şi Brăila, în acţiunile de limitate a efectelor inundaţiilor. Pentru persoanele private de libertate care au domiciliul în localităţile afectate de inundaţii vor putea menţine legătura cu familia prin acordarea de convorbiri telefonice suplimentare", a precizat scms. Simona Cioară, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.
De altfel, deţinuţii brăileni încarceraţi la Penitenciarul Galaţi desfăşoară acţiuni de voluntariat încă de săptămâna trecută. Cu ajutorul lor s-a blocat capătul de vest al cursului de apă Rusca, ce se varsă în Siret şi s-au supraînălţat malurile digului cu saci de pământ. Până în prezent, 85 de deţinuţi de la Galaţi au ajutat autorităţile şi comunitatea, aceştia acţionând permanent în această perioadă, inclusiv noaptea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro