Prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană, deţinuţii brăileni sunt sprijiniţi pentru a-şi găsi mai uşor un loc de muncă, atunci când vor ieşi din penitenciar. Astfel, persoanele aflate în detenţie în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti şi Penitenciarul Brăila vor avea posibilitatea să se califice în mai multe meserii, în cadrul unor ateliere care se vor înfiinţa în penitenciare.
Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană (CRED) a demarat proiectul "Economia Socială - O nouă provocare în inserţia pe piaţa muncii a deţinuţilor", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul se desfăşoară în 3 regiuni de dezvoltare - Bucureşti-Ilfov, Sud-Est şi Sud-Muntenia - pe o perioadă de 3 ani şi vizează, ca principal grup ţintă, 356 de deţinuţi. Valoarea sa totală este de 13. 902. 795.00 lei şi este implementat în parteneriat cu Penitenciarul de Femei Târguşor, Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti, Penitenciarul Brăila, S.C. MONOPRIX SRL - Brăila, European Think Tank Pour la Solidarité - Belgia. Prin intermediul proiectului, partenerii îşi propun să stimuleze parteneriatul public privat în vederea iniţierii de mecanisme ale economiei sociale ce vor fi materializate prin crearea în cadrul celor 3 penitenciare partenere a 6 ateliere productive, respectiv - brutărie, bucătărie, seră legume eco, atelier tâmplărie PVC, frizerie, zidărie. În aceste ateliere, un număr de 356 de deţinuţi vor putea obţine calificări în meseriile de brutar, bucătar, legumicultor, frizer, zidărie, tâmplar PVC. Proiectul stimulează de asemenea parteneriatul public-privat şi colaborarea între firme, ONG-uri şi instituţiile penitenciare, fiind creat în acest sens un Centru de Economie Socială pentru inserţia pe piaţa muncii a persoanelor aflate în detenţie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.