În contextul în care criza afectează afacerile, inclusiv în ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul, conducerea Penitenciarului Brăila invită patronii brăileni să nu ezite să solicite forţă de muncă din rândul deţinuţilor. "Avantajul principal pentru beneficiar constă în faptul că forţa de muncă este mai ieftină, iar încheierea unui contract cu Penitenciarul Brăila necesită o procedură simplă. Practic, patronul care doreşte să încheie un contract de prestări servicii face o solicitare scrisă către administraţia penitenciarului. Ulterior, se stabileşte o întâlnire între reprezentanţii firmei şi reprezentanţii penitenciarului, în cadrul căreia se vor negocia termenii contractuali. Tariful estimativ este de 4-4,5 lei/oră, iar societatea în cauză este scutită de la plata obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate etc.", explică subcomisarul Simona Cioară, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila. Potrivit acesteia, deţinuţii pot desfăşura o gamă largă de activităţi, atât în construcţii civile şi industriale, cât şi în agricultură, unde pot fi folosiţi la prăşit manual, irigat, recoltat. Şi administraţiile locale le pot solicita serviciile pentru curăţat parcuri şi spaţii verzi, amenajat şi curăţat străzi. Şi alte activităţi, precum ambalat confecţii textile, producţie ambalaje carton/mase plastice, recuperarea deşeurilor şi reciclarea acestora, lucrări de curăţenie, manipulare materiale etc. pot fi prestate de deţinuţi.
În ciuda preţului mic, a facilităţilor fiscale şi a gamei variate de activităţi ce pot fi desfăşurate, conducerea penitenciarului brăilean se plânge că, anul acesta, cererea de forţă de muncă specială, adică de deţinuţi, a scăzut drastic faţă de anii trecuţi. De vină este criza economică, deoarece şi alte închisori din ţară se confruntă cu probleme similare.
În Penitenciarul Brăila se află 400 de deţinuţi care pot fi închiriaţi de persoane fizice sau societăţi. Condamnaţilor le convine să iasă la muncă, deoarece zilele lucrate reprezintă monedă de schimb pentru zile de detenţie. Astfel, în cazul în care se prestează o muncă în regim de 8 ore pe zi şi nu mai mult de 40 ore pe săptămână, 3 zile muncite sunt considerate 4 zile executate. Din veniturile încasate, 70% revine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care se încasează, contabilizează şi utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice. Persoanei condamnate îi revine 30%. Deţinutul poate folosi din suma primită doar 90% pe durata executării pedepsei, restul de 10% consemnându-se pe numele său şi urmând să fie încasat, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.