"Datourway", un proiect de exploatare turistică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Datourway", un proiect de exploatare turistică

Azi, cu începere de la ora 10.00, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va lansa la Brăila proiectul DATOURWAY, o strategie transnaţională de dezvoltare teritorială durabilă a zonei riverane Dunării. Proiectul, finanţat prin Programul de Cooperare Transnaţională Sud-Estul Europei, are 16 parteneri din 7 ţări (Bulgaria, Ungaria, Italia, România, Slovacia, Serbia şi Croaţia) şi se desfăşoară în perioada 2009-2012.

Ca obiectiv principal, DATOURWAY îşi propune elaborarea unei strategii comune a ţărilor partenere de dezvoltare a turismului de-a lungul Dunării, dar şi punerea la punct a unor proiecte în alte arii cu potenţial turistic important.

Partenerii români care participă la acest proiect sunt MDRT şi cele două unităţi aflate în coordonarea ministerului, în speţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "URBAN-INCERC" şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism.

Lansarea proiectului va fi marcată de un seminar cu participarea autorităţilor publice locale, precum şi a reprezentanţilor mediului academic şi de afaceri din zonele incluse în aria strategică a proiectului.

Evenimentul este organizat de MDRT în colaborare cu Consiliul Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro