Datorii neachitate la Dinamo | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Datorii neachitate la Dinamo

Fostul acţionar al FC Dinamo Nicolae Badea a declarat, marţi, agenţiei Mediafax, că nu s-a înscris la masa credală a societăţii care administrează clubul "alb-roşu", aflată în insolvenţă, deoarece datoriile pe care le are de recuperat au fost preluate de către actualul proprietar, Ionuţ Negoiţă.
"Datorii către mine sunt, dar datoriile nu sunt ale societăţii Dinamo, sunt ale domnului Negoiţă. Acesta e motivul pentru care nu m-am înscris la masa credală, pentru că datoriile au fost preluate de altcineva. Datoriile pe care le avea FC Dinamo căre mine au fost preluate de către domnul Negoiţă. În rest, subiectul Dinamo nu mă interesează", a declarat Badea, pentru Mediafax.
Fostul acţionar majoritar al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare nu a dorit să dezvăluie suma pe care i-o datorează Ionuţ Negoiţă.

Clubul datorează 78 de milioane de lei

Tabelul preliminar de creanţe al societăţii FC Dinamo 1948, aflată în insolvenţă şi care administrează clubul de fotbal, a relevat datorii de 78 de milioane de lei, dintre care 20 de milioane către Ministerul Finanţelor, 18 milioane către firma Ideal Rezidenţial şi 14 milioane către Ionuţ Negoiţă, a declarat, luni, agenţiei Mediafax, administratorul judiciar al societăţii, Andrei Cătălin Dascăl.
Printre acţionarii societăţii Ideal Rezidenţial SRL se numără părinţii lui Ionuţ Negoiţă, Ilie şi Lidia Negoiţă.
"Totalul creanţelor societăţii este 78.033.905 lei (n.r. - aproximativ 17,5 milioane de euro). Primii trei creditori sunt Ministerul Finanţelor, cu aproximativ 20 de milioane de lei, Ideal Rezidenţial, cu aproape 18 milioane de lei, şi domnul Negoiţă (n.r. - acţionarul majoritar al clubului), cu aproape 14 milioane de lei. Acesta ar fi un Top 3 al tabelului. Salariaţii au creanţe totale de 993.000 de lei, aici fiind incluşi personalul tesa şi jucătorii", a declarat adminstratorul judicar Andrei Cătălin Dascălu.
Întrebat dacă foştii acţionari se răgesc în tabelul creditorilor, Dascălu a răspuns: "Ca nume, în mod direct, foştii acţionari nu se regăsesc în tabel, dar ca societăţi îmi este greu să spun dacă sunt sau nu."
Administratorul judiciar a precizat că 40 la sută dintre creditorii notificaţi nu s-au înscris la masa credală. "Ca număr, creditorii sunt până în 55, iar 40 la sută dintre cei care au fost notificaţi nu au formulat cereri pentru înscriere la masa credală", a spus Dascălu.
El a menţionat că prima Adunare Generală a creditorilor va avea loc la 25 august.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro