Mergi la conţinutul principal

Datoria externă a României - 87,54 miliarde euro

La sfârşitul anului trecut, România avea o datorie externă totală de 80,3 miliarde euro, potrivit datelor revizuite ale băncii centrale. Datoria pe termen mediu şi lung reprezenta 80,5% din totalul datoriei externe a României la 31 iulie 2010, potrivit datelor BNR, în creştere cu 7,3% faţă de finalul lui 2009. La rândul său, ponderea datoriei pe termen scurt a sporit uşor, la 19,5%. Astfel, la finalul lunii iulie, datoria externă pe termen mediu şi lung a României însuma 70,49 miliarde euro, faţă de 65,7 miliarde euro la 31 decembrie 2009, iar datoria pe termen scurt se cifra la 17,04 miliarde euro, cu 16,8% peste nivelul de la finalul lui decembrie, de 14,59 miliarde euro. Datoria publică directă, ce include împrumuturi externe contractate direct de Ministerul de Finanţe şi autorităţile locale, a crescut cu 2,59 miliarde euro în primele şapte luni, până la 14,57 miliarde euro, în timp ce datoria externă garantată public a crescut cu 18,5%, la 1,79 miliarde euro. În schimb, datoria externă negarantată public a scăzut cu 699 milioane euro în primele şapte luni, la 38,57 miliarde euro.

Depozitele constituite pe termen mediu şi lung în România de către nerezidenţi au crescut cu doar 60 milioane euro în primele şapte luni, la 7,30 miliarde euro.

Împrumuturile de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) - în baza acordului stand-by cu România, exclusiv suma primită de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) de la FMI - însumau 8,24 miliarde euro la 31 iulie, în creştere cu 45%, de la 5,68 miliarde euro la finalul anului trecut, mai arată datele băncii centrale.

BNR a mai anunţat că serviciul datoriei externe - pe termen scurt, mediu şi lung - a însumat în primele şapte luni 20,08 miliarde euro, din care 12,29 miliarde euro pe partea datoriei pe termen scurt. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 32,3% în perioada ianuarie - iulie 2010, comparativ cu 33,1% în anul 2009. Gradul de acoperire a fost 8,6 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 iulie 2010, identic cu cel înregistrat la 31 decembrie 2009. BNR precizează că soldul datoriei externe este calculat pe bază cash, adică nu include dobânda acumulată şi neajunsă la scadenţă şi nici alocările de drepturi speciale de tragere (DST) de la FMI.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro