Mergi la conţinutul principal

A dat boala-n Casa Judeţeană de Sănătate!

* alţi brăileni sunt nemulţumiţi că trebuie să stea la coadă pentru o adeverinţă de asigurat, cerută aiurea de medici, în multe cazuri * în această perioadă, şi angajatorii aşteaptă la rând să depună declaraţiile *conducerea instituţiei dă vina pe lipsa de personal, dar şi pe contribuabilii care nu-şi plătesc la timp cotele datorate sănătăţii

Aglomeraţie, nervi întinşi la maxim, ore întregi de stat la coadă, oameni nemulţumiţi, toate acestea se întâlnesc la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Instituţia este asaltată zilnic de aproape 100 de brăileni care trebuie să-şi rezolve problemele, fie că au nevoie de o adeverinţă de asigurat necesară la medic, fie că s-au conformat înştiinţării primite acasă privind contribuţiile datorate la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS). Ieri a fost una dintre cele mai aglomerate zile ale lunii, astfel încât lumea care stătea la rând la cele două ghişee de la parter şi-a pierdut răbdarea şi a solicitat suplimentarea acestora. "Să mai deschidă un ghişeu, sunt angajaţi care doar plimbă o hârtie pe aici sau se uită la televizor. Noi stăm de două ore. Unei femei care stă la rând pentru cardul european i s-a făcut rău, poate să moară aici", spuneau oamenii de la rând. În acelaşi timp, la coadă sunt nevoiţi să aştepte şi angajatorii pentru depunerea declaraţiilor, acţiune care se desfăşoară până pe data de 25. În această perioadă de maximă aglomeraţie, instituţia şi-a prelungit programul, între orele 8.30 şi 16.00, însă din cauză că 4 dintre angajaţi sunt în această perioadă în concedii medicale, timpul de aşteptare la ghişeu rămâne în continuare lung, stârnind nemulţumirea oamenilor. Pentru a degreva activitatea de la parter, unde funcţionează 2 ghişee, conducerea CJAS a redistribuit atribuţiile personalulul de la evidenţă asiguraţi, la serviciul IT, pentru preluarea declaraţiilor şi descărcarea dischetelor. Aceste operaţiuni sunt efectuate de un singur angajat, cel de-al doilea fiind în concediu medical, astfel încât şi la biroul de la etajul I al instituţiei, timpul de aşteptare se lungeşte. "Stăm la coadă de o oră şi jumătate, înăuntru este o singură persoană, şi dacă mai sunt angajatori care au venit cu mai multe situaţii, prindem rădăcini aici", a spus unul dintre angajatorii de la rând.

Pacienţii, puşi pe drumuri de medici pentru o adeverinţă

De partea cealaltă, conducerea CJAS a precizat că situaţia este cauzată, în primul rând, de lipsa de personal, dar şi de faptul că adeverinţele de asigurat sunt solicitate, de multe ori, nemotivat. "Pacientul este pe lista medicului de familie, are bilet de trimitere, dar de la diferite servicii medicale îl mai trimite să ia şi adeverinţă de asigurat. Fac un apel şi la medici, să nu-i mai trimită pe pacienţi după adeverinţe atât timp cât au bilete de trimitere de la medicul de familie, cu condiţia ca medicul de familie să-şi respecte lista de asiguraţi. Mai sunt cazuri sporadice în care pacientul este asigurat, dar nu este pe lista medicului, deoarece firmele angajatoare, iar aici este vorba şi de firme din alte localităţi, nu depun la noi declaraţii, să putem înregistra persoana ca asigurat. Şi atunci medicului îi apare că pacientul este neasigurat, dar el de fapt este asigurat şi-l trimite la noi cu diferite documente", a spus dr. Mariana Tarachiu, directorul - preşedinte al CJAS Brăila. Pe de altă parte, foarte multe persoane nu au grijă să-şi plătească la timp cota de contribuţie, a mai arătat directorul instituţiei. "Verificarea situaţiei unui astfel de pacient înseamnă timp! Nu de puţine ori am făcut apel la respectarea acestei obligaţii, de a-şi plăti în mod curent, plata se poate face şi prin virament şi prin ordin de plată, astfel încât să nu mai stea la rând. Pe de altă parte, avem de emis 4.000 de somaţii pentru restanţele de dat la fond pentru anul 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, pentru care am mobilizat oameni de la alte servicii. Suntem la capacitate maximă de atribuţii pe cap de angajat. Aceasta nu este o situaţie de zi cu zi, dar sunt perioade în care există o afluenţă foarte mare", a subliniat dr. Mariana Tarachiu.
În urma protocolului încheiat între CJAS şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), au fost emise înştiinţări pentru calcularea contribuţiilor datorate la FNUASS de către persoanele fizice autorizate. Anul trecut, CJAS a trimis înştiinţări către 4.300 de contribuabili care au astfel de datorii din 2004, urmând să emită alte 4.000 de somaţii pentru cei care datorează contribuţii din 2005. Contribuabilii care au primit acasă aceste înştiinţări sunt nemulţumiţi din cauză că s-au trezit datori pentru nişte sume neplătite din 2004 sau 2005, la care se calculează acum şi penalităţile aferente, iar oamenii susţin că nu au ştiut de această obligaţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro