• Raluca-Ionela Bălan (foto dreapta) și Andreea Jilavu (foto stânga) fac parte din noua generație de dascăli brăileni • la doar 19 ani sunt ”mamele de la școală” pentru copii de 3 și 6 ani, dar vârsta tânără le ajută să fie mai aproape de ”copiii” lor • în fiecare zi, cele două intră cu drag în sălile de clasă și au grijă să le insufle celor mici valori precum prietenia, respectul, empatia și generozitatea
Au doar 19 ani dar timp de câteva ore pe zi sunt ”mame” pentru copii de 3 și 6 ani. Vorbim despre Raluca-Ionela Bălan și Andreea Jilavu, „mamele de la școală”, două dintre cele mai tinere cadre didactice din Brăila. În vara anului trecut le găseam în bancă, fiind eleve la Liceul Național Pedagogic ”D. P. Perpessicus”, profil învățător-educator. Câteva luni mai târziu, din toamna lui 2022, le găsim la catedră. Raluca este educatoare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 48 ”Luceafărul” din municipiu, iar Andreea este învățătoare la Școala Gimnazială ”Vasile Băncilă” din comuna Scorțaru Nou. Ambele și-au câștigat postul prin concurs, în urma notelor foarte mari obținute la examenul de Titularizare. De 8 martie, în cadrul unui interviu special realizat de cotidianul ”Obiectiv”, Raluca și Andreea ne-au vorbit despre provocările pe care le întâmpină un dascăl atât de tânăr, dar și despre micile victorii și marile bucurii pe care le primesc zi de zi de la ”copiii lor”.
Raluca Bălan: ”În fiecare zi intru în sala de clasă cu o dorință: să-mi merit copiii”
Raluca-Ionela Bălan este educatoare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 48 ”Luceafărul” din municipiul Brăila, la grupa mică. Și-a ales această meserie pentru că iubește copiii și i-a plăcut dintotdeauna să lucreze cu aceștia. Prima întâlnire cu cei mici a fost însă și cea mai mare provocare.
”În prima zi de grădiniță, când ușa clasei s-a închis și am rămas singură cu ei, acela a fost momentul în care oficial nu mai eram «domnișoara practicantă», eram «doamna». Nu a fost simplu! Îmi doream doar ca cei mici să aibă încredere în mine. Fiind grupa mică, despărțirea de părinți a fost o încercare grea pentru ei și anticipam faptul că se vor exterioriza prin plans. Dar niciun scenariu nu m-a putut pregăti pentru 20 de copii de 3 ani care plâng continuu. Ușor-ușor, am format relații bazate pe încredere și afecțiune, iar în momentul de față avem unii copii care nu mai vor să plece de la grădiniță sau care îmi spun că în weekend le-a fost tare dor să vină la grădiniță ca să petreacă timp cu mine și cu colegii”, ne-a mărturisit Raluca.
Tânăra spune că a fost primită cu brațele deschise și de părinți, care nu au ținut cont de bariera vârstei de 19 ani pe care o are ”doamna”. ”Am șansa să am la grupă niște părinți deschiși, implicați, care se mobilizează repede în orice împrejurări. Au fost și sunt un real ajutor pentru mine. Nu am simțit niciodată reticență din partea dumnealor și le mulțumesc pentru că mi-au ușurat acest prim an”, spune aceasta.
Cum arată o zi din viața tinerei educatoare? Începe la 6.30 și se termină seara la 20.00, timp în care decupează, pictează, lipește, caută cântece, povești, poezii, scrie planificări și proiecte de activitate. Acum înțelege cu adevărat cât de multă muncă depune un dascăl pentru câteva ore petrecute la clasă. ”Nu știam că în spatele fiecărei informații predate se ascund nopți nedormite de studiu, de scris, de rescris. În prima lună de învățământ am realizat că a fi cadru didactic nu presupune doar activitatea cu elevii, ci și procese verbale, planificări, fișe, sedințe cu părinții, consilii profesorale”, ne-a povestit Raluca.
Le face însă pe toate cu drag pentru copiii ei, pe care îi descrie ca fiind ”inteligenți, frumoși, curioși, haioși, minunați și încă ceva mai mult”. De aceea, intră în fiecare zi în clasă cu o dorință, aceea de a-și ”merita copiii, în deplinătate”.
”Copiii mei desenează și cântă cel mai frumos, cunosc cel mai bine cifrele de la 1 la 3, sunt cei mai buni sportivi, oferă cele mai iubitoare îmbrățișări și cele mai originale complimente. Când sunt cu ei, totul e la superlativ și sper ca Dumnezeu să le ghideze pașii în continuare către drumuri excelente. Și sper ca eu să fiu în fiecare zi suficient de empatică, de înțelegătoare, de blândă, de înțeleaptă”, ne-a spus Raluca.
De asemenea, tânăra educatoare își mai dorește să îi învețe pe cei mici să aibă încredere în ei și în ceilalți. ”Vreau ca cei mici să învețe de la mine să ia deciziile care îi fac fericiți pe ei, să fie dezinvolți și să nu le fie teamă să se desprindă de majoritate, atunci când scopul este bun și curat. De asemenea, îmi doresc să-i învăț să iubească țara și limba română, să plece oriunde vor ei în lumea aceasta mare și frumoasă, dar să nu-și trădeze rădăcinile și să nu le uite, absolut niciodată”, ne-a declarat aceasta.
Despre Raluca mai trebuie să știți că anul trecut, în clasa a XII-a, a obținut locul II la Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie, apoi a făcut performanță la examenul de Bacalaureat (nota 10 la matematică și psihologie și nota 9,60 la română), iar la examenul național de Titularizare (2022) a obținut una dintre cele mai mari note din județ. În prezent, în paralel cu cariera didactică, studiază Literele la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați. Și tot îi mai rămâne timp liber pentru a se dedica voluntariatului, lucru pe care îl face de la 15 ani, fiind membră în cadrul Forumului Tinerilor din România-Brăila.
Andreea Jilavu: ”În fiecare zi intru în clasă cu dorința de a-mi vedea elevii fericiți”
În fiecare săptămână, de luni până vineri, Andreea Jilavu face naveta 30 km pentru a ajunge la Școala Gimnazială "Vasile Băncilă” din Scorțaru Nou, acolo unde este învățătoare la clasa pregătitoare și unde o așteaptă ” nouă suflete frumoase”. A visat de mică la această meserie, fiind genul de fetiță care ”așeza păpușile într-o sală de clasă improvizată și le dădea teme”.
”Ador să lucrez cu cei mici. În meseria aceasta nu există monotonie și chiar dacă într-una din zile ajung la școală cu o stare de spirit nu prea bună, până la finalul programului elevii îmi aduc zâmbetul pe buze”, ne-a povestit aceasta.
După examenul de Titularizare din vara trecută, Andreea a ales să predea ”la țară” și vrea să le demonstreze tuturor că ”se face carte” și în mediul rural.
”Eu am fost elevă la o școală din mediul rural și am avut parte de o educație de calitate, în ciuda clasicei comparații dintre școlile din mediul urban și cele din mediul rural. De aceea vreau să contribui la îndepărtarea acestei preconcepții, oferindu-le elevilor mei toată susținerea”, ne-a explicat tânăra învățătoare.
Andreea ne-a mărturisit că, odată cu trecerea din bancă la catedră, pe lângă responsabilități, au apărut și multe provocări, de la asigurarea materialelor necesare desfășurări orelor, la problemele copiilor de acasă, care le influențează starea de la școală. La toate acestea se adaugă și birocrația, ”sutele de hârtii” care au acaparat-o de când a început munca. Elevii ei merită însă tot efortul!
”În fiecare zi intru în clasă cu dorința de a-mi vedea elevii fericiți și entuziasmați de activitățile pe care le-am pregătit. Elevii mei sunt speciali și împreună am devenit o familie. În ciuda poveștilor diferite (și greu de acceptat pentru unii dintre ei) pe care le au, vin la școală cu zâmbetul pe buze și încă și-au păstrat acea inocență de copil. Încă din prima zi de școală am sperat să se creeze o legătură frumoasă între noi și exact așa a și fost. În prezent suntem foarte apropiați unii de ceilalți”, susține aceasta.
Dincolo de conținuturile din programa școlară, Andreea își dorește ca cei mici să învețe de la ea și alte lucruri care îi vor ajuta în viață.
”Aș vrea ca cei mici să învețe de la mine și alături de mine cum să aibă încredere în forțele proprii, să-și dezvolte inteligența emoțională și să empatizeze cu cei din jur”, ne-a spus învățătoarea.
Ce înseamnă pentru Andreea un dascăl bun? O persoană care, pe lângă pregătire temeinică în domeniu, are capacitatea de a empatiza cu elevul și de a crea o legătură cu acesta, ”încălcând acea barieră dintre profesor și elev”. De aceea, le recomandă tuturor tinerilor tentați de ideea de a intra în învățământ să facă acest pas doar dacă le place cu adevărat această meserie.
”Nu este un loc de muncă unde s-a terminat programul și poți pleca acasă. Apar situații delicate, iar de cele mai multe ori nu poți lăsa deoparte problemele de la muncă atunci când ajungi acasă. Dar este o meserie pe care dacă o faci din suflet, vei fi apreciat și efortul depus aduce rezultate frumoase”, este mesajul Andreei.
Deși este abia la începutul carieriei, Andreea s-a lovit de problemele sociale și economice ale elevilor din mediul rural și nu de puține ori a scos bani din buzunarul ei pentru a desfășura diverse activități cu copiii. Iar dacă ar putea schimba ceva la sistemul de educație și-ar dori ca statul să facă investiții serioase în școli. ”Trebuie investit în școli, în condiții, în materiale. Și aș acorda mai mult sprijin elevilor din medii defavorizate, nu doar acele trei-patru caiete pe care le primesc la începutul anului școlar”, este de părere aceasta.
Până atunci însă, Andreea va încerca în fiecare zi să fie un model pentru copiii ei. Iar în paralel își va continua și studiile, aceasta urmând Facultatea de Litere din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
Cum educatoarele, învățătoarele și profesoarele sunt cele care pun bazele educației unui copil, astăzi, de 8 martie, le urăm ”La mulți ani!” tuturor ”mamelor” de la școală”.
Raluca Bălan
- Dacă nu eram educatoare aș fi fost... am avut, într-adevăr, mai multe meserii pe care mi-ar fi făcut plăcere să le practic, dar real vorbind, a fi cadru didactic este ceea ce consider că se potrivește cu mine, cu personalitatea mea.
- Cea mai mare bucurie a mea a fost când... am două, una personală și una profesională. Pe plan personal, cea mai mare bucurie a mea a fost nașterea surorii mele, Anais, care are 6 ani acum și pe care o divinizez. Pe plan profesional, copiii mei de la grupă sunt cea mai mare bucurie a mea. Mă bucur pentru fiecare progres de-al lor și îi învăț să se bucure și ei, să se autoaprecieze.
- Cel mai emoționant moment a fost... prima serbare, pentru că știam că este o premieră atât pentru ei, cât și pentru mine. La serbare nu a mai contat intervenția mea și a colegei mele, ci au fost vizibile doar cunoștințele pe care cei mici le-au acumulat până atunci.
- Cea mai de preț lecție primită de la copii a fost... că atenția mea deplină, concentrată exclusiv pe ei, este mai importantă decât orice material didactic modern. Cele mai bune rezultate au venit în momentul în care ne-am așezat toți pe covor, iar eu le-am spus o poveste, utilizând doar câteva planșe sau în momentul în care am închis boxa portabilă și am început să cânt eu cu ei, direct.
Andreea Jilavu
- Dacă nu eram învățătoare aș fi fost... ghid turistic! Îmi place să călătoresc și să aflu poveștile locurilor pe care le vizitez.
- Cea mai mare bucurie a mea a fost când... am primit un feedback pozitiv al muncii mele, atunci când elevii mei au început să scrie primele lor cuvinte și să citească primele propoziții. Este o satisfacție pe care nu o pot descrie în cuvinte!
- Cel mai emoționant moment a fost... atunci când am reușit să-i duc pe o parte dintre elevii mei să-l întâlnească pe Moș Crăciun. Cei mai mulți dintre ei nu au părăsit de prea multe ori satul în care locuiesc, iar această ieșire a rămas pentru ei și pentru mine o amintire de neuitat. Bucuria lor pentru această „excursie”, cum au numit-o ei, m-a emoționat extrem de mult.
- Cea mai de preț lecție primită de la copii a fost... să fiu mai recunoscătoare pentru ceea ce am! Am văzut cum elevii mei s-au bucurat pentru niște lucruri pe care noi, oamenii „obișnuiți”, le considerăm banale sau nesemnificative.