• inculpatul Husein Daniel Gabriel, zis “Dasaev”, acuzat de infracţiunea de tentativă de omor, a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar • magistraţii Tribunalului Brăila au respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpat, fiind menţinut arestul la domiciliu cu unele obligaţii impuse • dosarul în care Husein este judecat pentru infracţiunea de tentativă de omor se află pe rolul instanţei, următorul termen al procesului fiind stabilit pentru data de 6 iulie
Încercare nereuşită! Inculpatul Husein Daniel Gabriel, zis “Dasaev”, a solicitat instanţei înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Magistraţii Tribunalului Brăila i-au dat veşti proaste: rămâne în arest la domiciliu. În plus, acuzatul are unele obligaţii impuse şi dacă nu le respectă, acesta riscă să ajungă în spatele gratiilor. Dasaev este supravegheat de poliţişti.
Astfel, după cum se arată pe site-ul instanţei, la şedinţa din data de 30 iunie, judecătorii au respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul Husein Daniel Gabriel de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar sub cauţiune. “Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel, zis “Dasaev”, trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 22.02.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila în cauza înregistrată la această unitate de parchet sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: tentativă de omor calificat, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice. Menţine în continuare măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel. Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din municipiul Brăila, fără permisiunea instanţei de judecată. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa instanţei ori de câte ori este chemat; să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale cu persoanele vătămate şi cu ceilalţi inculpaţi. Pe durata măsurii preventive, inculpatul Husein Daniel Gabriel poate părăsi imobilul pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Supravegherea inculpatului pe durata măsurii preventive va fi efectuată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul de Supraveghere Judiciară”, este soluţia pronunţată la data de 30 iunie.
Dosarul în care inculpatul Husein Daniel Gabriel este judecat pentru infracţiunea de tentativă de omor se află pe rolul Tribunalului Brăila, judecata fiind în curs. Ultima amânare a procesului a fost la sfârşitul lunii iunie, pentru a se administra în continuare probe în cauză. Noul termen de judecată este stabilit pentru data de 6 iulie.
Reamintim că Dasaev a ajuns la arest după ce procurorii l-au acuzat că ar fi înjunghiat doi sportivi ai clubului de baschet Cuza Sport, de origine americană, în seara zilei de 15 septembrie 2018, pe holul băii terasei “The Music Pub” de lângă patinoar. Conflictul a fost unul spontan. Cei doi baschetbalişti au ajuns la spital şi au intrat direct în sala de operaţie. Dasaev a fost arestat pentru tentativă de omor. Încă de la început, acesta a fost principalul suspect. În urma anchetei, a rezultat faptul că o singură persoană i-ar fi înjunghiat pe sportivi, faţă de Dasaev fiind emisă ordonanţă de reţinere după atacul violent. Inculpatul şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia. În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Nicuşor Fătăligă, Daniel Vasile Niculae şi Popa Florian (agenţi de pază) - acuzaţi de mărturie mincinoasă, Georgel Mocanu, Valentin Dobraniş şi Valentin Cătălin Bulza - acuzaţi de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi Vasile Tătaru - acuzat de favorizarea infractorului.
Inculpatul Husein a ajuns în arest la domiciliu, după ce în şedinţa din 19 iulie 2019, Curtea de Apel Galaţi a admis contestaţiile formulate de doi dintre inculpaţii din dosarul atacului de la “The Music Pub”. Astfel, Dasaev, acuzat de tentativă de omor, s-a mutat în arest la domiciliu, iar pentru Valentin Matei, acuzat de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, a fost revocată măsura controlului judiciar.