Dasaev petrece Paştele în spatele gratiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dasaev petrece Paştele în spatele gratiilor

Tribunalul Brăila a prelungit măsura arestului preventiv faţă de inculpatul Daniel Gabriel Husein, trimis în judecată pentru tentativă de omor, pentru perioada 16 aprilie - 15 mai

 

Inculpatul Daniel Gabriel Husein, zis “Dasaev”, nu scapă de arestul preventiv nici măcar de Paşte. La şedinţa din 16 aprilie, magistraţii Tribunalului Brăila au prelungit măsura arestului faţă de brăileanul acuzat de tentativă de omor. Acesta a fost deja trimis în judecată de procuror, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanţei. Nu s-a stabilit însă vreun termen de judecată, fiind invocate unele excepţii în cauză. “Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel, zis «Dasaev», trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 22.02.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, în cauza înregistrată la această unitate de parchet, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Menţine în continuare măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel pentru perioada 16 aprilie 2019 -15 mai 2019 inclusiv (...).  Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi pentru Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila”, au stabilit judecătorii.

Reamintim că Dasaev a fost arestat după ce procurorii l-au acuzat că ar fi înjunghiat doi sportivi ai Cuza Sport, de origine americană, în seara zilei de 15 septembrie 2018, pe holul băii Terasei “The Music Pub” de lângă patinoar. Conflictul a fost unul spontan, cei doi baschetbalişti ajungând la spital şi intrând direct în sala de operaţie.

Atacatorul de la Terasa “Music Pub” a fost trimis în faţa instanţei, în total, în dosar fiind vorba despre 9 inculpaţi. Husein Daniel Gabriel va fi judecat pentru infracţiunile de tentativă de omor, port ilegal de armă albă şi tulburarea oridinii şi liniştii publice. Alţi 4 inculpaţi sunt acuzaţi de tulburarea ordinii publice, 3 paznici din club de mărturie mincinoasă şi un bărbat din Focşani pentru favorizarea infractorului, acesta fiind cel care l-a adăpostit pe Dasaev în timp ce era căutat de poliţişti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro