Ei, acum, cind se si vedea prima doamna a judetului, bazindu-se pe procentele zdrobitoare obtinute de partidul sau la viitoarele alegeri, a ajuns de caruta, de n-o sa-l mai poata impinge prea mult in fata pe Horica, care, la rindul sau, era sigur de-un nou mandat. Initial, familia Vasioiu a salutat public, in mai multe rinduri infiintarea noului PDL si intarirea rindurilor partidului si Horica s-a autoproclamat presedinte al organizatiei locale a noului partid, in baza unei promisiuni a lui Boc. Mai mult, democratii s-au intilnit intre ei si s-au ales de unii singuri in conducerea noii formatiuni, uitind ca pina nu au ceva scris, la mina, nu este cazul sa se ambaleze prea tare. Partea celalalta a PDL, respectiv Dan Sabau si Gabriel Sandu, le-a transmis Vasioilor in mai multe rinduri sa tina ciocul mic si sa astepte sa aiba o hirtie oficiala, inainte sa se dea Horica presedinte, insa acesta n-a avut urechi de auzit si s-a umplut de penibil, prezentindu-se naivilor care au fost gata sa-l creada drept marele sef. Cind a aflat ca nu este nici mare si nici sef, democratul si-a schimbat subit parerea despre unirea PD cu PLD si a decis ca nu mai recunoaste PDL-ul, nu mai recunoaste nici decizia conducerii centrale de numire a lui Mitroi ca sef PDL si, in general, nu-l mai recunoaste nici pe seful sau politic, Cezar Preda, pe care Danuta l-a tinut la usa partidului, in mod de protest ca nu mai e barbata-sau presedinte. Suparata foc ca nu mai este doamna presedinte, Danuta a amenintat ca-si da demisia din partid si din functia de viceprimar. Se vede treaba ca democratii de la centru n-au cazut nici unul pe spate, sau in genunchi, in fata Danutei, ca s-o implore sa nu-i lase, ca fara ea politica braileana nu va fi aceeasi. Aceeasi demisie a fost fluturata si in fata presei de catre cuplul Vasioiu, dar mai mult de vorbe nu merge nici unul, ca sint buni banii veniti de la bordelul Primariei si vor fi de folos in campania electorala in care tot spunea ca n-o sa candideze. A mai spus-o si acum patru ani - si a candidat. Punem pariu ca nu-si da demisia din functia de viceprimar ?
Partea buna, in toata aceasta situatie, este ca, dupa ce vor parasi PD-ul - ca mult n-o mai duc acolo -, Horica si Danuta vor avea ocazia sa candideze pe numele si pe notorietatea lor personala, nu a partidului ridicat la slavi de Basescu si astfel, poate vor intelege care este adevarata lor valoare. Si tot atunci se va vedea si care este sustinerea de care se bucura cu adevarat in organizatie - dupa numarul celor care-i vor urma, cind vor pleca. Noi stam pregatiti sa numaram pe degetele de la o mina. Unu... doi, unu... doi, faceti toti la fel ca noi!