La Open basic, în concursul copiilor, perechea Mădălin Novac - Alexandra Bogoiu a oţinut trei locuri 3 şi un loc 5, Valentin Panţuru şi Corina Toader s-au clasat de două ori pe locul al 2-lea, dar au mai bifat un loc 3 şi un loc 4. Perechea Andrei Arbunea - Diana Stancu s-a clasat odată pe poziţia a 2-a, de două ori pe a 3-a dar au mai obţinut şi un loc 4.
Alexandru Neculai şi Mădălina Ciutacu au fost la un pas de podium, ei obţinând un loc 4 şi un loc 6 la această ediţie a concursului internaţional de dans portiv.
"A fost cel de-al doilea concurs internaţional la care au participat în acest an dansatorii noştri şi pot spune că ne-am descurcat foarte bine. A fost un an bun, în care am obţinut peste 100 premii şi sper ca şi 2011 să ne aducă măcar tot atâtea satisfacţii", a declarat Georgeta Novac.
Alături de sursa citată, de pregătirea dansatorilor sportivi ai acestui club, în acest an, s-au mai ocupat antrenorii Claudiu Novac şi Cătălin Albu.