Daniel Constantin a fost ales preşedinte al PC | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Daniel Constantin a fost ales preşedinte al PC

Din cele 1410 buletine de vot introduse în urne , 1373 au fost valabil exprimate, iar 37 nule.

Candidatul la şefia PC, Daniel Constantin, i-a îndemnat pe conservatori să voteze "pentru un nou început" al partidului, să-şi impună drumul propriu în politică şi să participe singuri la alegerile din 2012, arătându-se în acelaşi timp deschis către colaborarea cu partidele de opoziţie.
Constantin şi-a început discursul prin a sublinia că nu le cere colegilor conservatori "o funcţie", ci "un mandat imperativ de a contribui la schimbarea la faţă a politicii româneşti". "Vreau să vă asigur că, dacă îmi acordaţi încrederea, nu ma veţi trimite într-un birou comod, pe o funcţie călduţă, ci la o muncă grea, de a le reda românilor dezamăgiţi speranţa", a spus candidatul la preşedinţia PC .

El a trecut în revistă cariera şi realizările proprii, arătând că, deşi "pare tânăr", a primit responsabilităţi de la o vârstă fragedă. Constantin a amintit că a fost unul din liderii mişcării studenţeşti din România, că la 24 ani a ajuns consilier în Ministerul Agriculturii, şi că a devenit apoi cel mai tânăr director general al APIA.

În privinţa proiectului său, Constantin a susţinut că vine "cu un mod de gândire nou, cu transparenţă şi eficienţă" şi că intenţionează să colaboreze strâns cu organizaţiile judeţene ale partidului, pentru a rezolva problemele acestora. "Periplul meu prin România nu se va termina prin acest congres, nu am venit să vă cer doar votul meu şi să mă închid într-un birou la Bucureşti, o să vin să lucrăm împreună", a spus conservatorul.

"PC are nevoie de noi toţi. Vă chem alături pe toţi primarii, viceprimarii, să meargă partidul singur la alegerile din 2012. Vom deveni un partid al primarilor şi al aleşilor locali. Vom avea grijă să selectăm cei mai respectaţi candidaţi, ne vom impune drumul propriu în politica românească", a spus Constantin, în aplauzele sălii, arătându-se convins că PC va fac o supriză celorlalte partide, în 2012.

El a arătat că, deşi PC va avea drumul propriu în politica românească, este deschis la colaborarea cu toate partidele din opoziţie. Constantin a vorbit despre necesitatea modificării legii electorale, şi de "eliminarea oricărei forme de mită sau cadou ce au denaturat voturile şi au făcut de râs clasa politică". "E inacceptabil să ne alegem liderii pe bază de găleţi, televizoare sau miei", a spus Constantin. El a mai spus că, dacă va fi ales, va cere Congresului un mandat pentru a purta negocieri cu forţele politice europene importante. "Să facem din PC o forţă importantă la alegerile din 2012", i-a îndemnat Constantin pe colegii de partid.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro