Raportul realizat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Sustenabilă şi Institutul Pământului de la Universitatea Columbia a concluzionat că cele mai nefericite ţări ale lumii sunt Siria, Afganistan şi alte opt state din Africa sub-sahariană.
Topul celor mai fericite state este completat de Elveţia, Islanda, Norvegia, Finlanda, Canada, Olanda, Noua Zeelandă, Australia şi Suedia. Anul trecut, Danemarca se afla abia pe locul trei, sub ţări precum Elveţia şi Islanda.
În schimb, topul celor mai nefericite state este format din Madagascar, Tanzania, Liberia, Ruanda, Benin, Afganistan, Togo, Siria şi Burundi.
Statele Unite se plasează pe locul 12, Marea Britanie pe 23, Franţa pe 32, iar Italia stă cu fericirea abia pe poziţia 50.
România se situează în clasament pe locul 71, sub state precum Rusia, Belarus, Libia şi Arabia Saudită. Mai mult, vecinii de peste Prut se află pe locul 55.