Dan Voiculescu rămâne în închisoare. Eliberarea condiționată a fost respinsă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dan Voiculescu rămâne în închisoare. Eliberarea condiționată a fost respinsă

Eliberarea condiționată a fostului senator Dan Voiculescu a fost respinsă, marți, de Tribunalul București. Este o decizie definitivă a judecătorilor care au luat în discuție, în urmă cu o săptămână, apelul depus de apărarea lui Dan Voiculescu.

 

În decembrie,  nici Judecătoria Sectorului 5 nu a fost de acord cu eliberarea condiţionată a omului de afaceri,  motivând că el a profitat de carenţele legislative pentru a obţine cât mai uşor zile libere. Judecătorii dădeau ca exemplu faptul că a câştigat 60 de zile pentru două studii la care a lucrat...patru ore.

Dan Voiculescu a fost condamnat în august 2014, la zece ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. După ce a fost încarcerat, acesta a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, zece cărţi.

Prin decizia de marți, Tribunalul București a scurtat termenul de reiterare, adică termenul stabilit pentru a solicita din nou eliberarea condiționată. Inițial, acest termen era pentru septembrie 2017, dar a fost scurtat pentru finalul lunii mai. Atunci Dan Voiculescu se va putea adresa din nou comisiei de la penitenciarul Rahova, unde este încarcerat, iar ulterior instanțelor de judecată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro