Ofiterul de presa al gruparii Wisla, Jerzy Jurczynski, a afirmat ca au fost stabiliti termenii angajamentului care va incepe de la 1 ianuarie 2006, contractul urmind sa fie semnat joi, la Cracovia.
Dan Petrescu, a plecat, miercuri dupa-amiaza, in Polonia, pentru a semna contractul cu formatiei Wisla Cracovia. Tehnicianul a refuzat pe Aeroportul Henri Coanda sa acorde detalii despre instalarea sa pe banca tehnica a echipei poloneze.
Cotidianul polonez Przeglad Sportowy anuntase saptamina trecuta ca gruparea Wisla Cracovia i-ar fi inaintat o oferta tehnicianului echipei Sportul Studentesc, Dan Petrescu, acesta solicitind un salariu de 300.000 de dolari pe sezon.
In cazul in care semneaza cu Wisla este posibil ca Dan Petrescu sa ii transfere la formatia din Cracovia pe jucatorii Florentin Petre (Dinamo), Tiberiu Balan, Ionut Mazilu (ambii Sportul Studentesc) si Emilian Dolha (Rapid).
Dupa etapa a XVI-a a campionatului Poloniei, Wisla Cracovia ocupa primul loc in clasament, cu 32 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului doi, Legia Varsovia. Petrescu il va inlocui in functia de antrenor principal pe Jerzy Engel, care a fost demis dupa etapa a XI-a, echipa fiind condusa de atunci de un antrenor interimar.
Dan Petrescu si-a afirmat intentia de a parasi gruparea Sportul Studentesc si Romania, dupa ce Ion Craciunescu a fost demis din functia de presedinte al CCA, subliniind din nou acest lucru dupa realegerea lui Mircea Sandu in fruntea FRF. Contractul lui Dan Petrescu cu Sportul Studentesc expira in iunie 2008.