• consilierul municipal Dan Păun, preşedintele interimar al filialei PPU Brăila, a susţinut ieri o primă conferinţă de presă pentru a anunţa că organizaţia se află în plin proces de recrutări • Păun nu a dorit să vorbească prea mult despre ALDE, însă a recunoscut că în mandatul actual nu a reuşit să facă mare lucru în cadrul CLM Brăila • acesta a afirmat că nu exclude o candidatură la viitoarele alegeri, însă nu a dorit să spună cu exactitate pentru ce poziţie
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) începe să facă “încălziri” pentru alegerile care se apropie. Consilierul municipal Dan Păun, preşedintele interimar al PPU Brăila, a susţinut, ieri, prima conferinţă de presă, în noul sediu de pe Strada Mihai Eminescu nr. 58, situat “în buricul târgului”, în clădirea unde funcţionează şi Asociaţia Nevăzătorilor din România şi “Braicata”, pentru a anunţa planurile sale, după ce a rupt legătura cu ALDE. Acesta a susţinut conferinţa alături de Fănica Manta, preşedintele interimar al organizaţiei de femei, şi Mihai Dragomir, preşedintele organizaţiei municipale PPU, însă cei doi nu au luat deloc cuvântul.
“Avem plăcerea să anunţăm înfiinţarea filialei acestui partid la Brăila, a cărei conducere interimară am preluat-o. Sunt onorat să fac acest lucru. Să începem organizarea partidului la nivel de filială, atât municipală cât şi judeţeană, ulterior şi în toate localităţile din Brăila. Este evident că ţinta noastră este participarea la aceste alegeri care sunt extrem de importante pentru democraţia din ţara aceasta. Ţelul este acela de a ajunge să avem un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă administraţia locală, administraţia centrală. Suntem hotărâţi să facem tot ce ne stă în putinţă ca să oferim brăilenilor nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în clipa de faţă pe eşichierul politic din oraş şansa să vină alături de un partid care spre deosebire de cele clasice, care pun în prim-plan doctrina şi interesele de grup sau interesele personale ale unuia şi altuia, umaniştii pun în prim-plan omul”, a declarat Păun.
Consilierul a anunţat că are deja 10 contacte în peste zece localităţi. Păun nu a dorit să mai vorbească foarte mult despre ALDE, dar a punctat că a primit oferte de la mai multe partide de pe eşichierul politic, însă a ales să facă parte din echipa PPU şi ar fi primit multe felicitări din partea oamenilor pentru decizia sa.
Consilierul «o dă cotită» când vine vorba de viitoarea sa candidatură
Dan Păun s-a plâns, printre altele, că deşi ar fi avut multe proiecte, din păcate, administraţia condusă de PSD a preferat să îşi promoveze propriile idei, astfel că nu a reuşit să facă mare lucru în CLM Brăila în acest mandat. Chiar şi în acest context, Păun nu s-a ferit să laude administraţia condusă de social-democraţi, apreciind că oraşul şi judeţul arată mai bine decât înainte de acest mandat.
Întrebat dacă doreşte să candideze la alegerile locale sau parlamentare, Păun a evitat să dea un răspuns concret dar a precizat că şi-ar dori mai mult să facă parte din zona administrativă, mai exact acesta a indicat fotoliul de primar, viceprimar, preşedinte CJ sau vicepreşedinte. Şeful interimar al PPU Brăila a dorit să sublinieze că nu este nimic bătut în cuie deocamdată şi că, dacă ar veni o altă persoană care să aibă mai multe şanse la orice post administrativ, el este dispus să facă un pas în spate. Păun a explicat că principala caracteristică pe care trebuie să o aibă un viitor membru PPU, cu atât mai mult un viitor candidat, este “integritatea morală”.
Acesta a mai anunţat că partidul va avea liste complete de candidaţi în toate localităţile şi că ţinta principală va fi să obţină un scor apropiat de cel al Pro România la Alegerile Europarlamentare.
În contextul discuţiilor despre integritate şi moralitate, nu trebuie uitat faptul că, deşi a plecat din ALDE, Dan Păun nu a demisionat şi din CLM şi a anunţat că preferă să activeze pe post de consilier municipal independent, asta deşi nu este un secret pentru nimeni că în prezent ocupă acea poziţie doar pentru că numele său s-a aflat pe lista partidului lui Călin Popescu Tăriceanu. Întrebat dacă liderii ALDE au avut vreo reacţie după anunţul său de a le părăsi rândurile, Păun a precizat că nu i-a transmis nimeni nimic şi că are tot dreptul legal de a rămâne în CLM.