Copreşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Brăila, Dan Păun, încă nu s-a hotărât căruia dintre cei doi viceprimari - Doiniţa Ciocan (PSD), respectiv, Alexandru Dănăilă (PNL) -, îi va acorda votul pentru poziţia de primar interimar al municipiului. Cel puţin asta a afirmat consilierul municipal, ieri, contactat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" în privinţa protocolului de colaborare la alegerile locale, semnat la Bucureşti de şefii PSD şi ALDE. Păun susţine că în ciuda opiniei publice, nu este subordonat social-democraţilor şi că niciun reprezentant ALDE nu este obligat să voteze alături de PSD. În acest context, consilierul municipal a ţinut să amintească şedinţa extraordinară a CLM de vineri, în care se va decide noul primar al Brăilei până la alegerile locale din iunie. "Protocolul acesta este semnat strict în contextul alegerilor locale. Noi până atunci avem un mandat de dus la îndeplinire. În mandatul ăsta vom colabora, dar asta în cazul în care orice decizie ne convine şi nouă, celor de la ALDE. Dacă nu ne convine, nu suntem obligaţi să votăm alături de PSD sau sine die cum se presupune şi se scrie în mass-media. Fac referire la votul de vineri, unde încă nu am decis pe ce parte vom merge, pentru că încă sunt negocieri în curs. Vineri va fi o zi foarte interesantă, vă garantez! Oricum, ideea finală este că cine ne bagă deja în buzunarul PSD-ului sau ne alătură PSD-ului sine die, fără niciun fel de alte nuanţe, nu se află chiar lângă adevăr. Noi avem încă agenda noastră, avem electoratul nostru şi chiar dacă avem o colaborare cu PSD-ul - aşa cum am avut-o şi până acum de altfel, pentru că nu am ascuns-o -, avem şi o agendă şi nişte obiective neîndeplinite", a declarat Păun.
Reamintim că declaraţia copreşedintelui ALDE Brăila Dan Păun vine în contextul în care, recent, consilierul municipal PNG Ionel Alexandru a punctat că există mai mulţi reprezentanţi ai partidelor mici din CLM, nemulţumiţi de modul în care decurg negocierile privind voturile pentru viitorul primar interimar.