Dan Grigore enumeră în cererea de demisie mai multe fapte petrecute pe parcursul celor aproape două mandate ale sale în CNA, încheind cu declaraţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care a spus despre el că nu are onoare şi i-a "reproşat voalat" că nu este omul celor care l-au trimis în CNA, declaraţie care "a fost doar picătura care a umplut paharul".
"Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcţiona într-o instituţie care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect faţă de reguli, de făţărnicie şi de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credinţă şi de poluare gravă a spaţiului public; pentru că vocea mea este acoperită de puhoaie de batjocură şi ameninţări; pentru că nu mai vreau să suport un stres care nu produce nici cel mai mic bine social după ce decenii întregi am trăit stresul nobil al scenelor de concert şi al întâlnirilor cu publicul de pretutindeni; pentru că prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent, în care respectarea legii riscă să pară chiar infracţiune în ochii celor prea mulţi care cred că «scopul scuză mijloacele». Iar eu văd cu oroare cum fărădelegea ne duce în haos", îşi motivează Dan Grigore decizia.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.