La interval de o lună şi jumătate, Dacia Unirea a umilit-o din nou pe Farul Constanţa pe Stadionul Municipal. Venită cu mare tam tam după ultimele achiziţii să câştige la Brăila, formaţia pregătită acum de Ilie Stan a clacat din nou în faţa unei echipe a gazdelor cu lecţia foarte bine învăţată şi cu o mare dorinţă de victorie. Cu un eurogol în minutul
26, Costel Roşu a deschis calea spre acest succes categoric, iar până la pauză brăilenii puteau să mai înscrie măcar de două ori. Acelaşi servant ca şi la primul gol, Sorin Frunză a centrat din nou perfect, iar Andrei Puşcaşu a dus scorul la 2-0, în minutul 52. După doar cinci Minute, Niţă a fost faultat în careul constănţenilor, iar Costel Roşu a realizat "dubla" şi Dacia Unirea avea deja victoria asigurată. Alin
Pânzaru a trimis în teren forţe praspete, iar unul dintre noii intraţi, Marius Dima, s-a distrat cu apărătorii centrali ai oaspeţilor, în minutul 78, şi a stabilit scorul final al partidei, 4-0, pentru Dacia Unirea.
Cu mai multe detalii revenim în ediţia de luni.
Dacia Unirea: Mitrea - Niţă (min. 72: D. Oprea), Ivan, Ghiocel,
Stă nciulescu - Rosu, Petean (min. 60: Dima), Puşcaşu, Frunză (min.72: Necoară ) - Muscă , Onfraş.