• jucătorii împrumutaţi la echipele din judeţ au fost rechemaţi telefonic la club de antrenorul Vasile Darie
După o perioadă de frământări, în care a rămas şi fără preşedinte, deoarece Valentin Avamescu a renunţat la această funcţie din motive personale, lotul Daciel Unirea se reuneşte în această după-amiază la Stadionul Municipal.
Sunt aşteptaţi jucătorii împrumutaţi la echipele din judeţul Brăila, dar şi cei care au evoluat în returul sezonului recent încheiat şi care nu şi-au găsit echipe. Marea majoritate a celor convocaţi au fost contactaţi de antrenorul Vasile Darie.
Vicepreşedintele clubului, Vasile Popa a lăsat de înţeles că echipa s-a înscris în Liga a II-a şi că se fac eforturi pentru aducerea unor jucători valoroşi ca echipa brăileană să poată supravieţui în acest eşalon.
Conducerea clubului este obligată să urgenteze începerea pregătirilor pentru că sezonul competiţional 2018-2019 începe sâmbătă, 4 august. În mai puţin de o lună Dacia Unirea trebuie să-şi contureze lotul şi să treacă prin toate etape de pregătire de la readaptarea organismului la efort până la cea a meciurilor de verificare.