• formația brăileană a condus cu 2-0 la pauză • repriza a doua a fost controlată de echipa vizitatoare, iar partida s-a încheiat nedecis
În prima etapă a returului Ligii a III-a, Dacia Unirea a condus-o cu 2-0 la pauză pe Viitorul Onești, însă partida s-a încheiat la egalitate.
Au fost două reprize diametral opuse, în primul act echipa brăileană a marcat de două ori și mai putea înscrie două goluri, dacă jucătorii ajunși la finalizare nu ar fi ratat impardonabil.
Prima mare ocazie de gol a meciului a aparținut echipei gazdă, însă Igwe a șutat imprecis.
Conform cursului jocului, Dacia Unirea a deschis scorul în minutul 17, prin Alin Priboi, după o frumoasă acțiune colectivă. În minutul 37, Răileanu, care a avut o prestație foarte bună în prima repriză, i-a pasat lui Sava care a dus scorul la 2-0 și părea că formația brăileană va câștiga lejer acest meci. Koko a fost la un pas de 3-0, dar a ratat o mare șansă de gol în prelungirile primei reprize.
Realitatea a fost însă alta, pentru că în repriza a doua Dacia Unirea a părut o formație debusolată. Echipa gazdă putea marca dar Eloh (min. 49) a ratat cu seninătate. Din acest moment, Viitorul Onești a fost echipa care a făcut legea în teren și doar neșansa a făcut ca oaspeții să nu plece cu toate punctele de la Șuțești.
Viitorul Onești a redus din diferență în minutul 51, prin Bogdan Neculai și putea egala în două rânduri, dar Mandagiu (min. 59) nu a găsit spațiul porții, singur cu portarul Oniciu iar Bortoș (min. 68) a trimis mingea în tranversală. Perioada de dominare a oaspeților s-a concretizat în minutul 78, când Gabriel Cucu a înscris și a restabilit egalitatea, 2-2, acesta fiind și scorul cu care s-a încheiat partida de la Șuțești.
Dacia Unirea: Ochiană – Sava, Godwin, Igwe, Eloh – Priboi, Bizeta (min. 62: Ghiță), Oniciu, Simion (min. 88: Boroditenco), Răileanu (min. 62: R. Marcu) - Koko.