• în această seară, antrenorul Alin Pânzaru a programat un antrenament la ora 17.30 • marţi, Dacia întâlneşte Universitatea Craiova în optimile Cupei României
Dacă nu au mai plecat la Ştefăneşti pentru partida din ultima etapă din acest an a campionatului Ligii a II-a, cea cu Unirea Târlungeni, brăilenii s-au pregătit pentru disputa din optimile Cupei României cu Universitatea Craiova, meci care va avea loc marţi, de la ora 17.30 la Buzău. Alin Pânzaru i-a chemat pe jucători atât sâmbătă cât şi duminică la Stadionul Municipal pentru a pregăti acest joc important. Astăzi la prânz, formaţia brăileană pleacă la Buzău iar după-amiază, de la ora jocului fotbaliştii se vor antrena pe stadionul din Crâng. Atât antrenorii cât şi jucătorii formaţiei de la Dunăre sunt optimişti şi consideră că pot să realizeze surpriza acestei etape a Cupei României.
“Necoară şi-a revenit, aşa că pentru acest meci important tot lotul este valid. Luni vom face şi un antrenament la ora meciului pentru a ne acomoda cu nocturna, atmosfera este bună şi ne dorim cu toţii să câştigăm. Din păcate, vremea se pare că nu va ţine cu noi pentru că la ora jocului se anunţă temperaturi scăzute iar terenul s-ar putea să fie îngheţat. Dar în aceleaşi condiţii vor juca şi adversarii”, a declarat Alin Pânzaru, după antrenamentul de duminică.
Clubul de fotbal brăilean a invitat pentru acest joc fostele glorii ale fotbalului brăilean cărora le asigură gratuit atât transportul cât şi intrarea la meci. De asemenea, Dacia Unirea asigură gratuit transportul a 300 de suporteri cu condiţia ca aceştia să-şi cumpere biletele de intrare, preţul unui tichet fiind de 10 lei.