• formaţia brăileană este “lanterna roşie” a Seriei a II-a a Ligii a III-a
Conform aşteptărilor startul de campionat nu a fost unul bun pentru Dacia Unirea: formaţia brăileană a pierdut cu 5-0 la Metalul Buzău.
“A fost un risc asumat, proiectul pe care l-am depus la Consiliul Judeţean a fost aprobat luna aceasta astfel că de acum încolo vom putea transfera jucătorii de care avem nevoie. Probabil că vor mai fi câteva etape până vom putea alinia un unsprezece competitiv şi vom recupera terenul pierdut”, ne-a precizat Vasile Popa, vicepreşedintele clubului de fotbal.
Dacia Unirea a adus deja mai mulţi jucători străini dar pentru perfectarea actelor de transfer este nevoie de timp.
În faţa unei echipe formate în majoritate din juniori, Metalul Buzău a dictat ritmul jocului şi a condus cu 2-0 la pauză, graţie golurilor marcate de Ionuţ Radu (min. 30) din penalty şi Tănase.
La şapte minute de la reluare, Metalul Buzău a beneficiat de un al doilea penalty, după un fault al lui Fatai, Ionuţ Radu a marcat şi a realizat “dubla”, iar formaţia buzoiană conducea cu 3-0. Până la finalul partidei pe lista marcatorilor, de la gazde, şi-au mai trecut numele Iacob (min. 57) şi Cătălin Bardaş (min. 92), iar Metalul Buzău a câştigat cu 5-0.
O înfrângere care plasează Dacia Unirea pe ultimul loc în Seria a II-a, a Ligii a III-a.
Dacia Unirea: Tudor – Dobre, Moroianu, Sloată, Abdul Fatai – Robu, Frederic Bady (min. 75: G. Ion), Mihalcea, Sava (min. 50: Duţu) – Băcanu, Cristea.