Dacia Unirea a pierdut cu 3-0 la Metalul Reşiţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea a pierdut cu 3-0 la Metalul Reşiţa

brăilenii au jucat modest  în partida care a avut loc la Snagov • “Ne-au dat cu terenul în cap”, a spus imediat după meci antrenorul Alin Pânzaru

 

Dacia Unirea a pierdut la scor de neprezentare pe terenul echipei care, probabil, va mai retrograda din Liga a II-a în acest campionat. Jucătorii brăileni au bifat unul dintre cele mai modeste jocuri din acest campionat, asta în condiţiile în care gruparea fotbalistică de la Dunăre pornea cu prima şansă. Niciuna dintre cele două combatante nu au avut realizări deosebite până la jumătatea primei reprize. În minutul 26, însă, gazdele au deschis scorul. La prima lor ocazie clară de de a înscrie, Buduroi a pătruns în careul brăilean, a centrat în faţa porţii, iar Alin Pătraşcu a şutat plasat, în stânga lui Popa şi a deschis scorul. Replica Daciei Unirea a venit imediat prin Neagu care, după o acţiune personală în marginea careului gazdelor, a centrat în faţa porţii însă Puşcaşu, de la doar 6 metri, nu a reuşit să trimită mingea în plasă. Astfel că, în loc de 1-1, la pauză gazdele aveau un avantaj minim de un gol. Primul sfert de oră al reprizei a doua a fost echilibrat şi fără ocazii de gol. Dar, în minutul 64, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă, dintr-un unghi destul de dificil, dar chiar şi aşa Alin Pătraşcu a dus scorul la 2-0, asta şi cu aportul portarului echipei brăilene, care a ieşit pe centrare, dar pe sub minge. Dacia Unirea a avut din nou oportunitatea de a relansa partida însă Niţă a irosit o bună ocazie de gol. A fost şi ultima şansă, de altfel, a echipei  vizitatoare de a înscrie măcar golul de onoare în această partidă. În penultimul minut de joc al meciului, gazdele au beneficiat de un corner, Constantin Dima a centrat în faţa porţii, iar Alexandru Radu a stabilit scorul final, 3-0, pentru Metalul Reşiţa.

După cum am jucat în acest meci nici nu meritam mai mult. Ne-au dat cu terenul în cap. Suprafaţa de joc a fost grea, este adevărat, dar şi ei au jucat tot  în aceleaşi condiţii, nu am avut determinare, ambiţie, nimic. Puteam reveni în joc dacă Puşcaşu ar fi egalat, dar pe ansamblu consider că la capitolul determinare s-a pierdut acestă partidă”, a declarat imediat după meci antrenorul Alin Pânzaru.

 

Popa - Niţă, L. Ivan, Ghiocel, Stănciulescu - C. Necoară, Adăscăliţei, Moglan (min. 46: Roşoagă), Neagu – Roşu (min. 75: D. Oprea), Puşcaşu (min. 65: Puia).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro