• a fost cel mai slab joc al echipei brăilene din prima jumătate a sezonului regulat • la finalul turului, Dacia Unirea se află pe locul al 5-lea în Seria a II-a
Dacia Unirea a încheiat turul Ligii a III-a cu o înfrângere cu 1-0, pe Municipal, în partida cu Sporting Liești. Și, după patru partide în care nu a obținut niciun punct, echipa brăileană se află pe locul al 5-lea în clasamentul Seriei a II-a.
A fost cel mai slab joc al echipei brăilene în acest sezon competițional. Dacia Unirea a avut o singură dată posibilitatea de a crea panică în careul advers, în minutul 33, când Vali Robu a șutat din întoarcere dar prea slab pentru a-l învinge pe portarul din Liești.
Practic, meciul s-a decis încă din minutul 17, când Gicu Iordache l-a învins pe Gana în urma unei lovituri libere.
În repriza a doua spectatorii au asistat la un recital de simulări al jucătorilor formației vizitatoare. În repriza a doua, în care, în afară de cele 45 de minute regulamentare de joc, s-au mai acordat altele 5 suplimentare, nu s-a jucat efectiv nici 25 de minute. Jucătorii de la Sporting Liești s-au tăvălit pe teren, iar unii dintre ei au primit cartonaș galben pentru simulări. Însă, pe ansamblu, arbitrul de centru a fost tolerant cu jucătorii din Liești.
Dacia Unirea a forțat golul egalizator, dar Amara (min. 84) a trimis mingea peste poartă iar în minutul 86 Will a șutat din 6 metri dar portarul celor de la Sporting s-a culcat în calea mingei. Eloh (min. 91) a primit al doilea cartonaș galben și formația brăileană a evoluat până la finalul partidei în inferioritate numerică.
Dacia Unirea: Gana – Sava (min. 46: Amara), Gomes, Israel, Simion – Răileanu (min. 61: Altay), Mendes, Boroșu, V. Robu – Eloh, Kolade (min. 61: Will).