• formația brăileană a încheiat turul pe locul al 10-lea în clasamentul Seriei a II-a, a Ligii a III-a
Dacia Unirea a încheiat turul campionatului Ligii a III-a, ediția 2022-2023, cu o înfrângere, 0-5, pe teren propriu, în partida cu Unirea Braniștea. Echipa brăileană a avut și de această dată în teren un lot de jucători de nivelul juniorilor și evident că nu putea realiza o surpriză în fața unei formații cu fotbaliști experimentați.
Unirea Braniștea a deschis scorul încă din minutul 3, prin Spânache, iar 17 minute mai târziu și-a dublat avantajul după golul marcat din penalty de fostul jucător al echipei brăilene, Gabriel Răducan.
Până la pauză, tabela nu s-a mai modificat cu toate că ambele combatante au avut șanse mari de a înscrie. Spânache (min. 23) nu a reușit să-l învingă într-un duel unu la unu pe Toma, iar în minutul 25 Dacia Unirea a marcat dintr-o fază fixă, Boroșu a centrat din lovitură liberă iar Sava a trimis mingea în plasă, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Voicu (min. 42) a reușit să respingă mingea care se îndrepta către Duțu, mingea șutată de Bădilaș în prelungirile primului act a fost reținută de portarul oaspeților și la pauză formația vizitatoare conducea cu 2-0.
Unirea Braniștea a irosit două șanse de gol, prin Dumitru (min. 50) și Spânache (min. 61) dar și Dacia Unirea putea reduce din diferență în minutul 63, dacă Duțu nu rata dintr-o situație foarte bună.
Formația vizitatoare a continuat să dicteze ritmul jocului și, în minutul 66, a înscris și cel de-al treilea gol, prin Năpîrlică.
În ultimele minute, Unirea Braniștea a mai înscris de două ori, prin Dumitru (min. 82) și Gherghișan (min. 88) și s-a impus cu 5-0.
Cu un singur punct, Dacia Unirea a încheiat prima jumătate a sezonului regulat pe ultimul loc în Seria a II-a.
Dacia Unirea: Toma – Balaban (min. 68: Stepanenco), Sava, Bădilaș, Simion (min. 46: Leu) - Vartolomei, Boroșu (min. 84: Dragomir), Tiomela (min. 46: Radu), Buhăescu (min. 68: Ghiță) - V. Robu, Duțu.