• formaţia brăileană va juca cu Victoria Traian, Sporting Lieşti şi Unirea Slobozia • săptămâna aceasta sunt aşteptaţi mai mulţi jucători în probe
Penultima clasată din Liga a II-a, Dacia Unirea, nu are încă un lot apropiat valoric de cel din toamnă, caută fotbalişti, dar şi-a stabilit deja datele primelor partide amicale.
Dacia Unirea va susţine pe data de 2 februarie primul amical, cu Victoria Traian, formaţie aflată pelocul al doilea în Liga a IV-a din judeţul Brăila, iar pe 9 februarie formaţia pregătită de Florentin Petre va juca în compania formaţiei Sporting Lieşti, locul al cincilea, în Seria I a Ligii a III-a.
În cel de-a treilea test de verificare, echipa brăileană o va a vea ca adversară pe Unirea Slobozia, locul al doilea în Seria a II-a a Ligii a III-a.
În altă ordine de idei, Dacia Unirea a încheiat primele două săptămâni de pregătire. După readaptarea la efort, jucătorii care se prezintă la antrenamente au trecut la perioada acumulărilor fizice. Iar această etapă, în care antrenamentele vor continua fie la Municipal fie pe un teren cu gazon sintetic acoperit, se va încheia pe 2 februarie.
Din nefericire, întăririle întârzie să vină la Brăila. Până acum doar trei jucători dinte vechii titulari, Niţă, Pleşa şi Moroianu vin la pregătiri, ceilalţi jucători fiind juniori din propria pepinieră.
Săptămâna trecută au venit trei jucători tineri de la Piatra Neamţ, însă după câteva zile Florentin Petre a păstrat doar doi.
În această săptămână sunt aşteptaţi în probe mai mulţi jucători.