Dacia Unirea, la 90 de minute de revenirea în Liga a II-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea, la 90 de minute de revenirea în Liga a II-a

* echipa pregătită de Florentin Petre a remizat, 1-1, cu Oțelul în manșa tur a barajului de promovare în eșalonul secund * promovarea în Liga a II-a se joacă la Însurăței

 

Dacia Unirea a remizat, 1-1, în deplasarea de la Galați, în manșa tur a finalei barajului de promovare Liga a II-a și este la doar 90 de minute distanță de realizarea obiectivului, revenirea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării. Cu toate că a fost o partidă de calificare, jocul în sine nu a avut de suferit. S-a jucat într-un ritm alert, specific derby-urilor sportive dintre cele două orașe. Ceea ce însă a lăsat de dorit a fost organizarea partidei. Cu toate că MTS a stabilit criteriile prin care pot reveni spectatorii în tribune, acele reguli au rămas scrise doar pe hârtie, în realitate, merea majoritate a spectatorilor de la tribuna întâi a stadionului Oțelul, cam 1000 la număr, au stat claie peste grămadă. Fără a respecta distanțarea socială obligatorie și fără a purta măști.

 

Regula s-a păstrat, Oțelul a deschis scorul

Așa cum s-a întâmplat în ambele partide din sezonul regulat și în acest meci tur din play-off-ul de promovare, Oțelul a deschis scorul. Formația pregătită de Petre Grigoraș a reușit să marcheze, dintr-o fază fixă, în minutul 37. Stoian a centrat din corner iar Răducan a trimis mingea, cu capul, în plasa porții apărate de Andrei.

Până la gol, echipa gazdă a avut o situație de poartă oprită de Cocîrlă în minutul 9. Replica Daciei Unirea a venit la capătul primului sfert de oră al primei reprize. Patrick Petre i-a pasat lui Cocârlă care a scăpat singur spre poarta gazdelor dar ajuns din urmă de Sevastian, acesta

i-a pasat lui Petre care l-a văzut liber la marginea careului pe Apostol, însă mijlocașul echipei brăilene a șutat imprecis.

La patru minute de la reluare, Petre a intrat în careul advers iar în tentativa sa de a-l deposeda de minge, Neagu, a marcat imparabil, în propria poartă și scorul redevenea egal, 1-1. În continuare s-a jucat pe contre. Stănescu (min. 57) a trimis mingea peste poartă iar în minutul 63 Petre a fost deposedat în careu de Gavrilă. Portarul Andrei (min. 75) a avut un reflex salvator, a scos mingea din vinclu la șutul lui Gavrilă. Cocîrlă a înlăturat pericolul din fața propriei porți în primul minut de prelungire al reprizei a doua, la ultima fază Stoian a șutat pe lângă poartă și partida s-a încheiat nedecis, 1-1.

Promovarea se va juca în partida retur, la Însurăței.

Dacia Unirea: Andrei – Cocîrlă, Moroianu, Stănciulescu (min.89: Arnaud), Păvălache – V. Robu, Apostol, Lungu (min. 85 Ioniță), Petre – Batchabi (min. 46: Apostolache), Stănescu.

Oțelul Galați: Dinu – Farcaș, Cucu, Ghiocel (min. 46: Gavrilă), Sevastian (min. 56: Petrache) – Dobre (min. 73: Păun), Neagu – Stoian, Nica (min. 85: Crihană)– Cârjan, Răducan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro