Dacia Unirea joacă cu Recolta Gheorghe Doja | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea joacă cu Recolta Gheorghe Doja

• este meciul inaugural al etapei a 2-a din Seria a II-a a Ligii a III-a • partida are loc astăzi, de la ora 18.00, la Însurăţei • Viitorul Ianca joacă sâmbătă, acasă, cu Metalul Buzău • CS Făurei se deplasează la CS Tunari

 

Etapa a 2-a a Seriei a II-a a Ligii a III-a începe astăzi, de la ora 18.00, cu partida de la Însurăţei în care se întâlnesc Dacia Unirea Brăila şi nou promovata Recolta Gheorghe Doja. Două formaţii care au început cu stângul noua ediţie de campionat. Formaţia brăileană a pirdut cu 5-0 la Metalul Buzău, iar Recolta Gheorghe Doja a fost învinsă la scor de neprezentare, 3-0, pe teren propriu, de CS Medgidia. Astfel că se anunţă o dispută acerbă pentru punctele puse în joc. Totuşi, în calitate de echipă gazdă, Dacia Unirea, care, după transferurile făcute săptămâna aceasta a arătat o creştere valorică în partida de cupă de la Făurei, porneşte cu prima şansă la victorie. Eliminat marţi după ce a primit două cartonaşe galbene, Fatai, de la dacia Unirea, este suspendat pentru această etapă.

“S-a văzut un salt valoric la nivelul lotului după ce au fost transferaţi câţiva jucători şi sper să jucăm cu acelaşi devotament ca la Făurei şi să bifăm primul succes din acest campionat”, ne-a declarat Florentin Petre, antrenorul principal al Daciei Unirea.

Viitorul Ianca, singura formaţie din judeţul Brăila victorioasă în prima etapă, va juca sâmbătă, de la ora 18.00, pe teren propriu, cu liderul Seriei a II-a, Metalul Buzău. Jucătorii pregătiţi de Laurenţiu Ivan au moralul bun şi pot spera la un rezultat pozitiv în această partidă.

După înfrângerea de la Popeşti Leordeni, CS Făurei s-a reabilitat în faţa propriilor suporteri printr-o calificare în etapa a 4-a a Cupei României, după ce a trecut cu 3-1, pe teren propriu, de Dacia Unirea. Cu tot lotul valid, formaţia manageriată de Bănel Nicoliţă merge sâmbătă la CS Tunari cu dorinţa de a obţine prima victorie şi în campionat.

 

Etapa a 2-a programează meciurile:

Dacia Unirea Brăila - Recolta Gheorghe Doja

CS Tunari - CS Făurei

Axiopolis Sport Cernavodă - SC Popeşti Leordeni

Unirea Slobozia - Înainte Modelu

CS Afumaţi - CS Poseidon Limanu 2 Mai

Agricola Borcea - ACS Mostiştea Ulmu

CS Medgidia - FCSB 2

Viitorul Ianca - Metalul Buzău

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro