• dar a egalat, 2-2, în minutul 25 şi a câştigat partida de pe Municipal cu 5-2 • în urma acestui succes formaţia de la Dunăre a ieşit din zona retrogradării
În etapa a 30-a Dacia Unirea a reuşit o victorie importantă pe Municipal, chiar la scor, 5-2, după ce a fost condusă cu 2-0, în minutul 8, de Academica Clinceni. Un succes care, pentru moment, o scoate din zona retrogradării.
Meciul nu a început însă sub cele mai bune auspicii pentru gruparea de la Dunăre. Academica Clinceni a deschis scorul rapid, chiar în minutul 4 prin Tiberiu Petriş, iar patru minute mai târziu oaspeţii şi-au dublat avantajul, graţie reuşitei lui Achim.
Însă formaţia brăileană a preluat iniţiativa şi, în minutul 18, după un corner, Stănciulescu a reluat mingea, cu capul, spre poartă, Vâlceanu a respins-o în faţă iar Marius Dima a înscris primul gol al gazdelor. Dacia Unirea a trecut pe lângă egalare în minutul 21 când Manea i-a pasat lui Alexandru Pop, însă atent, Răuţă a trimis mingea în corner. Patru minute mai târziu brăilenii au egalat, 2-2, Bucur a întors mingea pentru Pop, iar acesta a trimis-o lângă bara din dreapta a porţii oaspeţilor.
Academica Clinceni putea intra în avantaj la cabine după prima repriză însă Târş (min. 44) a trimis mingea, din lovitură liberă, pe lângă poarta apărată de Botaş.
Dobrescu (min. 46) de la oaspeţi şi Dima (min. 52) de la gazde, au irosit primele faze de poartă ale părţii secunde, iar zece minute mai târziu Dacia Unirea a preluat conducerea. Pop a centrat în careul oaspeţilor, Banyoi a luftat la marginea careului mic însă Manea a pus latul şi a trimis mingea în plasă.
Formaţia brăileană a continuat să atace careul advers şi a reuşit să înscrie încă de două ori prin Banyoi în minutele 74 şi 91 şi să se impună cu 5-2.
O victorie importantă, de moral, pentru gruparea antrenată de Alin Pânzaru, în perspectiva următoarelor partide care au mai rămas de disputant din această ediţie de campionat, în care brăilenii doresc să continue seria rezultatelor positive, pentru a se menţine în acest eşalon fotbalistic.
Dacia Unirea: Botaş - Niţă, Gîţ, Ghiocel (min. 46: Covaciu), Nicola - Dima, Stănciulescu - Manea, Bucur (min. 61: Banyoi), Cubleşan (min. 46: Vitan) - Al. Pop
Academica: Vâlceanu - Achim, Hreniuc (min. 65: Găină), Răuţă, Dobrescu - Petriş (min. 71: S. Moldovan), Barbu - Popescu, Mihalcea (min. 65: C. Gheorghe), Târşa - Gliga.