• echipa brăileană a încheiat sezonul regulat pe locul al 9-lea • sâmbătă, 22 martie, începe turneul play-out
Dacia Unirea a avut ca adversară în etapa a 18-a o formație, CSM Râmnicu Sărat, cu jucători numai dintre localnici și cu mulți juniori în componență, însă nu a putut să obțină victoria, ci doar un rezultat de egalitate. Dacă ar trebui menționați unul, doi jucători care s-au remarcat la acest meci, aceștia sunt sunt Ignat și Mocanu de la formația vizitatoare.
Meciul dintre Dacia Unirea și CSM Râmnicu Sărat din etapa a 18-a a Ligii a III-a a fost unul de luptă, fără mari realizări în cele două careuri.
În minutul 30, în urma unui contraatac, Marc Monsia a rămas singur cu portarul oaspeților dar a trimis mingea aiurea, paralel cu poarta.
Același atacant s-a încurcat în propriile driblinguri două minute mai târziu și a fost deposedat de apărătorii adverși deși inițial, dacă ar fi încercat să șuteze la poartă, din poziție centrală, poate scotea ceva.
CSM-ul s-a apărat foarte bine, a închis toate spațiile către propria poartă, astfel că la pauză a fost 0-0.
Repriza a doua a fost identică primei. Jucătorii de culoare ai formației brăilene au încercat tot felul de soluții pentru a destabiliza apărarea adversă, însă ele nu au avut nicio finalitate. Unii au acuzat suprafața de joc, însă tot pe acest teren au evoluat și oaspeții care nu au făcut caz de acest aspect.
Momentele notabile din partea a doua au fost foarte puține. Un șut al lui Oniciu (min. 62), dar mingea deviată de un apărător advers a fost ușor reținută de portar. Zece minute mai târziu, după un corner, Godwin a trimis mingea, cu capul, pe lângă poartă.
Oaspeții puteau pleca însă cu toate punctele, dar la ieșirea hazardată a portarului gazdelor, Jakob Abah, mingea lobată de Ignat a trecut puțin peste bara transversală.
Eloh a șutat din unghi în minutul 85, portarul oaspeților a deviat mingea în corner și meciul s-a încheiat nedecis.
Din această săptămână începe turneul play-out și vor urma 10 etape în care echipa brăileană trebuie să acumuleze puncte pentru a se salva sportiv de la retrogradare.
Dacia Unirea: Jakob Abah – Wilson, Gomes, Godwin, Simion (min. 70: Plopeanu) – Luca (min. 63: Eloh), Dragomir, Mendes, Oniciu (min. 63: Ezekyel), Răileanu (min. 63: Marcu) – Monsia (min. 82: Koko).
Rezultatele îregistrate în etapa a 18-a:
Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat 0-0
KSE Târgu Secuiesc - Aerostar Bacău 4-1
Unirea Braniștea - Sepsi 2 OSK Sfântu Gheorghe 3-0
CSM Adjud - Sporting Liești 1-2
Viitorul Onești - Voința Limpeziș 3-0.