Sâmbăta trecută, la Călăraşi, pentru prima dată Sorin Frunză nu a mai fost în primul unsprezece pe care l-a aliniat antrenorul Daciei Unirea, Alin Pânzaru, în meciul cu Dunărea Călăraşi, ci în tribună. Fostul căpitan al echipei fanion a oraşului Brăila, acum director sportiv, a trăit la intensitate maximă derby-ul din teren, a avut la dispoziţie câţiva metri pentru a se mişca, dar după primele zece minute avea deja cămaşa udă de transpiraţie. La finalul jocului, câştigat mult mai clar decât o arată rezultatul, Frunză a explicat şi de ce are cămaşa udă deşi a stat în tribună, la umbră. Vă prezentăm un interviu în exclusivitate, realizat imediat după încheierea meciului.
- Este mai greu în tribună decât în teren?
- Foarte multe emoţii, în tribună vezi totul altfel şi nu poţi sta într-un loc. M-am mişcat încontinuu, cred că am străbătut cei câţiva metri cât este lăţimea tribunei oficiale de sute de ori, oricum pe bancă nu cred că puteam sta. Am avut nevoie de spaţiu să mă mişc, după ani de zile de fotbal la nivel înalt nu este uşor să faci trecerea din teren în staff-ul administrativ.
- Emoţii în privinţa rezultatului?
- Nu, pentru că ştiam cât şi cum au muncit jucătorii brăileni în această vară. În tribună este cu totul altceva, v-am mai spus, dar la fel de solicitant ca în teren. Eu consider că este o victorie meritată, una de moral pentru ceea ce urmează. Am văzut determinare la toţi jucătorii, angajament, am fost peste adversarii noştri şi nu aveam cum să nu obţinem un rezultat pozitiv, unul de moral pentru viitoarele confruntări. Meritul este al jucătorilor şi al staff-ului tehnic.
- Ce aşteptări aveţi de la următorul joc?
- Este primul meci pe teren propriu din acest campionat şi evident că ne dorim să câştigăm în faţa propriilor suporteri. Sper din tot sufletul ca brăilenii să vină în număr cât mai mare, sâmbătă, la stadionul Municipal, la partida cu Unirea Târlungeni. Jucătorii muncesc şi în partida de la Călăraşi s-a văzut că sunt profesionişti, însă trebuie să fie recompensaţi pentru ceea ce fac.
- Recompensaţi financiar?
- Cred că în primul rând jucătorii ar trebui recompensaţi printr-un număr mare de spectatori la meciul de sâmbătă, dar şi cu bani. Conducerea oraşului, oamenii cu potenţă financiară ar trebui să fie mai aproape de aceşti fotbalişti. Anul trecut Dacia Unirea a realizat cea mai bună clasare din ultimii 20 de ani, de ce nu ne-am dori mai mult?
- Poate spera Dacia Unirea la promovare?
- A trecut doar o etapă, campionatul este lung, se dispută într-un nou format, eu cunosc echipele care au fost în Seria întâi, pe celelalte nu. La iarnă voi putea da un răspuns la această întrebare.
- Dacă Pânzaru vă va solicita, reveniţi în teren?
- Sper să nu fie nevoie să se apeleze din nou la mine. La Călăraşi nu a fost nevoie de mine în teren, avem soluţii. Dar trebuie să recunosc, m-am ataşat de acest club şi la o adică voi trece peste decizia pe care am luat-o în această vară şi voi reveni pe gazon.
- Dar să revenim la meciul de sâmbătă, cel cu Unirea Târlungeni.
- Va fi un joc dificil pe care trebuie să-l câştigăm pentru că victoriile aduc linişte la echipă, satisfacţii atât jucătorilor cât şi iubitorilor de fotbal din Brăila.