• asta după înfrângerea cu 2-0 de la Popeşti Leordeni
După ce a retrogradat din Liga a II-a, Dacia Unirea nu-şi găseşte cadenţa nici în Liga a III-a. Echipa pregătită de Florentin Petre a pierdut în etapa a 7-a cu 2-0 la Popeşti Leordeni, a bifat în felul acesta cel de-al şaselea eşec şi a ajuns pe locul al 15-lea, penultimul în clasamentul Seriei a II-a.
În primul minut de joc, Mihalcea a avut şansa de a şuta la poartă de la marginea careului advers, dar a preferat o centrare care nu şi-a atins ţinta, a urmat un contraatac al gazdelor care au obţinut un corner. Unul dintre mijlocaşii echipei gazdă a centrat în faţa porţii, Libotte a respins neglijent mingea, cu capul, acesta l-a lovit în spate pe Cosentino şi a poposit în plasa porţii apărate de Tudor.
Popeşti Leordeni şi-a dublat avantajul în minutul 59 când Costin Ciochină a transformat un penalty, după un fault al lui Robu.
Singurii jucători ai Daciei Unirea care au avut o evoluţie la nivelul acestui eşalon la Popeşti Leordeni au fost portarul Chirilă, cu trei intervenţii salutare pentru formaţia sa, Duţu, Sava şi Moroianu.
Dacia Unirea: Tudor (min. 61: Chirilă) – Libotte, Cisse, Moroianu, Cosentino – V. Robu (min. 55: Fatai), Mihalcea (min. 84: Dobre), Bady, Sava (min. 84: Sloată) – Duţu, Cristea.