• scor înregistrat în ultima etapă a returului turneului play-out • formația brăileană a încheiat sezonul pe locul al 2-lea în această grupă valorică
Dacia Unirea a încheiat sezonul competițional 2023-2024 pe locul al 2-lea în turneul play-out al Seriei a II-a a Ligii a III-a, un rezultat foarte bun, în condițiile în care formația brăileană de fotbal a fost invitată în acest eșalon pe ultima sută de metri.
Iar oficializarea matematic pe această poziție s-a produs după victoria cu 3-2, în partida de pe Municipal cu Voința Limpeziș, din ultima etapă a returului turneului play-out.
Pe ansamblu, partida a fost la discreția jucătorilor formației brăilene. Indiferent de rezultat, niciuna dintre cele două combatante nu puteau să-și îmbunătățească poziția în clasament. Dacia Unirea nu avea cum să piardă locul al 2-lea, Voința Limpeziș nu avea cum să evite retrogradarea.
Dacia Unirea putea deschide scorul în minutul 10, prin Christopher Amaechi, dar atacantul, care s-a plimbat prin Italia și Serbia după un contract și în cele din urmă a revenit la clubul de la Dunăre, a ratat. Oaspeții au profitat și au marcat șapte minute mai târziu, prin Lemnaru. Jocul a fost controlat de echipa gazdă și egalarea a survenit în minutul 31. Mohammed a centrat din lovitură liberă iar Alexandru Duțu a trimis mingea cu capul, la colțul lung. La pauză a fost 2-1, după golul marcat de Amaechi (min. 42).
La două minute de la reluare, Voința Limpeziș a trecut pe lângă egalare. Duțu (min. 56) putea să realizeze “dubla” dar s-a opus portarul oaspeților, Vișan. Dacia Unirea s-a desprins la două lungimi de adversara sa în minutul 66, când Christopher Amaechi i-a pasat lui Koko iar acesta a înscris pentru 3-1.
În primul minut de prelungire al părții secunde, Ayana a marcat pentru oaspeți iar partida s-a încheiat cu victoria formației brăilene.
Dacia Unirea: Moisoiu – Eloh, Sava, Igwe, Boroditenco (min. 45: Simion) – Mohammed, Kayalik (min. 46: Ghiță), Răileanu (min. 81: Czetz), Amaechi (min. 81: Condruz) – Duțu (min. 63: Turcu), Koko.