Dacia Unirea a învins-o cu 3-0 pe Viitorul Ianca în amicalul de la Plopu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea a învins-o cu 3-0 pe Viitorul Ianca în amicalul de la Plopu

* primele două goluri, înscrise de Petrache și Moroianu, au fost spectaculoase

 

Dacia Unirea a mai bifat un succes în partidele de verificare, 3-0, în amicalul de la Plopu cu Viitorul Ianca. Un test de verificare cu două goluri spectaculoase.

Primul șut pe spațiul porții a fost expediat de echipa gazdă, prin Marian Iordache (min. 3), iar replica formației brăilene a venit în minutul 15, când Bădilaș a centrat în careul gazdelor, iar Petrache a șutat la colțul lung, însă tabela a rămas nemodificată. În minutul 19, Alexandru Duțu a dat un recital de virtuozitate în careul gazdelor, a lobat mingea peste un adversar, apoi a trimis-o razant cu bara colțului lung. După numai patru minute, presiunea pusă de jucătorii pregătiți de Laurențiu Ivan și Marian Samuilă asupra careului advers s-a concretizat cu un gol superb marcat de Petrache. După o acțiune personală în zonă centrală, mijlocașul Daciei Unirea a trimis mingea, de la 25 de metri, sub transversală și a deschis scorul. În minutul 32, Dacia Unirea și-a dublat avantajul după o fază fixă. Petrache a centrat perfect de la colțul terenului, iar Moroianu, cu un plonjon spectaculos, a trimis mingea, cu capul, în poarta apărată de Mihai.

Repriza a doua a fost viu disputată, iar ocaziile de gol s-au succedat la ambele porți. Introdus în repriza a doua, Marius Coman (min. 51) a șutat din unghi, dar portarul Duță a fost la post. Trei minute mai târziu, după un contraatac rapid al Daciei Unirea, Vali Robu a șutat de la 14 metri puțin peste transversală. În minutul 57, Duțu a rămas singur cu Mihai, a șutat plasat din 6 metri, dar portarul Viitorului a avut o paradă eficientă și a evitat golul. După două minute, la poarta cealaltă, Dima a centrat din corner, iar Marius Coman a trimis mingea, cu capul, pe lângă poartă. Dacia Unirea a marcat al treilea gol în minutul 61, prin Petrache. Acesta a șutat de la 22 de metri, mingea a atins un jucător al echipei gazdă iar Mihai nu a mai putut interveni. La ultima fază a amicalului, Gheorghiu, singur cu portarul gazdelor, a șutat imprecis și partida s-a încheiat cu victoria, 3-0, a formației din Liga a II-a.

“Consider că nu a fost o abordare bună din partea nostră. Când vii la un antrenament trebuie să te conectezi la ceea ce trebuie să faci, dar noi am intrat relaxați în teren în fața unei formații, Dacia Unirea, super motivată. Avem un lot mai bun decât cel din toamna trecută, acest lucru s-a văzut în partida de la Traian, nu și acum. Sper să avem un restart. Chiar dacă a fost doar un amical, unii jucători vor primi un ultim avertisment, apoi vom lua măsuri”, ne-a declarat Cosmin Necoară, directorul sportiv al echipei Viitorul Ianca.

“Ca de obicei, spun că sunt mulțumit de rezultat, dar jocul ne-a arătat că mai avem multe lucruri de pus la punct, ca să ne ridicăm nivelul valoric. Sunt bucuros că nu am avut accidentări. Am întâlnit o echipă bună de Liga a III-a, preocupată de joc. Ne-au dat o replică bună, de aceea consider că a fost un antrenament reușit. Suntem în continuare în căutarea a doi-trei jucători cu experiență”, a punctat Laurențiu Ivan, antrenorul principal al Daciei Unirea.

“Am dat dovadă de dăruire în joc, am avut o atitudine bună. Disciplina în teren și în afara lui poate face diferența. Fără seriozitate nu putem face nimic”, a explicat Marian Samuilă, antrenorul secund al formației brăilene.

 

Viitorul Ianca: A. Mihai – Coteț, Popa, Preda, Băluță - Iordache, Chihaia, A. Radu, Stănciulescu – Ciucureanu, R. Cristea. În repriza a doua au intrat: Irimia, M. Coman, Iorga, A. Crăciun, Cotigă, Oprea, Cazacu, Dima, Postolea, Gorgovan, Steve.

Dacia Unirea: Duță - Sava, Moroianu, Mocanu, Bădilaș - V. Robu, Petrache, Yaya, Gruia – Duțu, Vartolomei. În repriza a doua au mai intrat: portarul Moisoiu și jucătorii de câmp P. Bogdan, Munteanu, Boroșu, Ciochină, Gheorghiu, Ghiță.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro