• “A fost un joc cu multe greșeli individuale și colective”, a spus Alin Pânzaru
La finalul săptămânii trecute, Dacia Unirea s-a deplasat la Ovidiu pentru un amical cu echipa U18 a clubului Farul. După un joc cu multe greșeli personale, formația brăileană a fost învinsă cu 5-2.
Echipa constănțeană a deschis repede scorul, în minutul 8, prin Manea și și-a dublat avantajul cinci minute mai târziu, după golul marcat de Isaque Vitor. La pauză a fost 3-0 pentru Farul, a înscris Birbic în minutul 28.
Până la finalul amicalului Farul a mai înscris de două ori, prin Avrămescu și Berchez. La 4-0 pentru gazde, Dacia Unirea a marcat de două ori, prin Nichifor și Nicholas Bizeta.
“Ce mai e de spus când pierzi într-o manieră clară? A fost un joc cu multe greșeli individuale și colective. Este bine că aceste greșeli s-au produs acum, pentru că avem timp să le remediem. Am încercat un sistem 3-4-3 dar la 2-0 am revenit la vechiul sistem. Nu sistemul a fost de vină, ci realizările lor personale au lăsat de dorit. Săptămâna aceasta ne antrenăm pe Municipal și sperăm să se vadă o îmbunătățire a relațiilor de joc în cele două amicale pe care le vom disputa. Miercuri jucăm la Slobozia Conachi cu Sporting Liești, iar sâmbătă la Focșani”, ne-a declarat Alin Pânzaru, directorul tehnic al Daciei Unirea Brăila.
Dacia Unirea: Daniel – Gomes, Simion, Godwin – Eloh, Mendez, Munteanu, Plopeanu – Luca, Oniciu – Monsia.
Dacia Unirea repriza a doua: Ochiană – Sava, Cioarec, Nichifor, Will – Condruz, Dragomir – Răileanu, Baștiurea, Bizeta – Marcu.